Sport

Mario Felgueiras, anunț despre transferul jucătorului de la Universitatea Craiova: „Normal că există interes după sezonul pe care l-a făcut”

Ce a spus Mario Felgueiras despre plecarea lui Assad de la Universitatea Craiova. Oficialul a mărturisit că orice jucător din Bănie poate părăsi corabia
26.07.2026 | 00:20
Mario Felgueiras anunt despre transferul jucatorului de la Universitatea Craiova Normal ca exista interes dupa sezonul pe care la facut
Mario Felgueiras, după Dinamo - Universitatea Craiova 5-1. Foto: Renato Anghelescu / FANATIK.
ADVERTISEMENT

Universitatea Craiova a cedat cu 1-5 în deplasare cu Dinamo în cea de-a doua etapă a noului sezon din SuperLiga. Mario Felgueiras, directorul sportiv al oltenilor, a oferit o primă reacție după seara neagră a echipei sale. Ce a spus despre meci, dar mai ales despre returul cu Levski Sofia.

Ce a spus Mario Felgueiras după Dinamo – Universitatea Craiova 5-1

Tristețe mare în tabăra oltenilor după 1-5 cu Dinamo în etapa 2 din SuperLiga. Campioana României a suferit un adevărat șoc, iar Mario Felgueiras nu a ascuns faptul că rezultatul este unul dureros. Oficialul formației din Bănie și-a prezentat scuzele față de suporteri, așa cum a făcut-o și antrenorul Filipe Coelho. „(n.r: Ce s-a întâmplat? Nu se aştepta nimeni la asta) Ăsta e fotbalul. Am pierdut cu 5-1, sunt 3 puncte, într-adevăr unul jumate. E o înfrângere care, bineînţeles, e dureroasă, dar mergem mai departe. Avem meciul următor miercuri, câştigăm miercuri şi mergem mai departe.

ADVERTISEMENT

(n.r: A contat meciul de miercuri foarte mult în ce s-a întâmplat în seara asta?) N-a contat, noi dorim să câştigăm fiecare meci, asta e mentalitatea noastră. Din păcate nu am reuşit. Ne cerem scuze, a fost o înfrângere dureroasă. Ştim foarte bine ce înseamnă asta pentru suporterii noştri. La fotbal e întotdeauna frumos că ai mereu meciul următor când poţi schimba (n.r. – lucrurile)”, a spus inițial Mario Felgueiras.

Cum vede Mario Felgueiras returul cu Levski Sofia din Champions League

Focusul discursului lui Mario Felgueiras a fost, bineînțeles, returul cu Levski Sofia, echipa care a câștigat sâmbătă seară în campionat. Universitatea Craiova va juca acasă, în Bănie, meciul care va decide formația care va accede în turul 3 din Champions League, iar oficialul portughez consideră că echipa lui va reuși să răstoarne soarta calificării.

ADVERTISEMENT

„A fost un meci în care nu s-a putut mai mult. Legat de atitudine, jucătorii şi-au dorit. Nu găsim scuze, noi găsim soluţii. Capul sus, bineînţeles că fiecare va face o analiză, dar avem un meci foarte-foarte important miercuri. Câştigăm şi mergem mai departe. Jucăm acasă, din fericire vom avea susținere foarte mare. Levski este o echipă foarte bună. Trebuie să fim foarte atenți!”, a mai declarat Mario Felgueiras la zona mixtă.

ADVERTISEMENT

Mario Felgueiras a vorbit despre accidentarea lui Webster și transferul lui Assad: „Toată lumea e de vânzare”

„E prea devreme să ne gândim la ce are Ronaldo Webster. Mâine sigur că va fi evaluat și vedem după ce poate fi. Eu zic că e un derby plăcut pentru suporterii care nu sunt olteni. Vom avea șansa revanșei, dar noi nu ne gândim așa. Sunt trei puncte, da, dar eu mereu mă gândesc să învățăm ceva și știu că asta se va întâmpla.

ADVERTISEMENT

Mă bucur că sunt mai mulți antrenori portughezi. Trebuie să aducem spectacol. Dinamo a jucat bine, un fotbal pozitiv. Știam stilul lui Nuno Campos. Putea fi un duel și de români pe bancă, nu era nicio problemă.

Nu știu nimic de Al Hamlawi. E normal că este abordat, normal că există interes după sezonul pe care l-a făcut. În momentul de fașă mi-a cerut să vină la meci și mă bucur. Asta contează. Are o accidentare mică. Toată lumea e de vânzare la Craiova. Toată lumea are un preț. Chiar și tu, nu? (n.r. râde). Asta este treaba patronului, nu mă bag eu aici”, a mai spus directorul sportiv al campioanei României.

ADVERTISEMENT

Mario Felgueiras, după Dinamo - Universitatea Craiova 5-1