Fotbal intern

Marius Avram, atac la CCA după ce s-a retras! Ce spune despre scandalul Colţescu

29.12.2020 | 16:28
Marius Avram atac la CCA dupa ce sa retras Ce spune despre scandalul Coltescu
ADVERTISEMENT

Marius Avram nu mai este arbitru, el s-a retras după 14 ani de activitate în Liga 1. La 10 zile după ce şi-a anunţat intenţia de a părăsi arbitrajul, fostul cavaler al fluierului a vorbit pentru prima dată public şi a profitat de ocazie pentru a lansa săgeţi către CCA, pe care o acuză de gândire învechită.

Ultimul meci condus de Marius Avram a fost Dinamo – CFR Cluj, pe 17 decembrie, în etapa a 14-a din Liga 1. Două zile mai târziu, el a postat un lung mesaj pe contul de Facebook în care şi-a anunţat retragerea şi motivele care au dus la această decizie.

ADVERTISEMENT

În vârstă de 41 de ani şi cu încă patru la dispoziţie pentru a arbitra în campionatul intern, Marius Avram a fost deranjat de scoaterea sa de pe lista FIFA de către Comisia Centrală a Arbitrilor.

Marius Avram: „Gândire închisă. Nu ai voie să vorbeşti“

„E o decizie analizată foarte bine. Am discutat cu toţi din familie, am ascultat părerile tututor şi, în final, deşi spuneau ‘nu’, cred că a fost cea mai bună decizie. Le-am spus tuturor pe final de an că nu mă răzgândesc. Cu Vassaras nu am mai vorbit. Ultima dată, la două zile după lista FIFA. Nu mă aşteptam, a fost o surpriză totală, un şoc. Eram pregătit să încep anul 2021 pe lista FIFA în continuare“, a mărturisit fostul arbitru într-o emisiune Digisport. 

ADVERTISEMENT

„E greu să comentez o decizie CCA. În ceea ce priveşte oportunitatea schimbării listei, nu am vrut niciodată să comentez. Există două lucruri pe care aş putea să le comentez: motivul public, anume vârsta. Nu e o condiţie suficientă asta, după părerea mea. 

Al doilea lucru a fost şocul, lipsa unui dialog în orice activitate. Când decide să te scoată de pe listă, cred că este necesar un dialog înainte. E un mod de gândire învechit. În era transparenţei, arbitrii au rămas ca o castă închisă, dar nu e vina lor.

ADVERTISEMENT

Am trecut prin momente în care în Comisia Centrală a Arbitrilor s-a considerat că la o fază importantă am luat o decizie corectă, dar în media s-a scris că am greşit. Şi aş fi vrut să vorbesc, să spun, dar nu s-a putut. De multe ori am vrut să vorbesc, dar neavând permisiunea să o faci ai o frustrare. Aş fi vrut să ies, să vorbesc inclusiv atunci când am greşit. Să explic de ce am greşit, poate că nu eram plasat bine, poate că m-a păcălit un jucător sau care a fost cauza“, a mai spus Marius Avram.

Marius Avram, despre scandalul de la Paris

Fostul arbitru a vorbit şi despre scandalul anului în fotbal, scandalul de rasism de la meciul dintre PSG şi Istanbul Başakşehir din Liga Campionilor, în care Sebastian Colţescu a fost acuzat de rasism pentru că a folosit expresia „ăla negru“ pentru a identifica o persoană de pe banca turcilor.

ADVERTISEMENT

„Să trăieşti în incertitudinea deciziei pe care o să o ia UEFA, să te numească toţi rasist… Mă pun în locul lui (n.r. – Sebastian Colţescu) şi mă gândesc că nu e uşor. Poate pierde foarte mult atât pe plan intern, cât şi extern. Chiar dacă nu mai e pe lista FIFA, putea fi al 4-lea oficial la orice meci arbitrat de Ovidiu Hategan.

E o exprimare neinspirată, nu aş merge departe să spun că a fost agresiv. A fost o discuţie internă, o adresare către Ovidiu (n.r. – Haţegan) să identifice un jucător. I-am spus că sunt alături de el, că empatizez într-un fel. Vorbim în română noi, nu e necesar să vorbim în engleză. Nu există termeni daţi de UEFA, care să fie folosiţi. 

Prin faptul că s-au retras echipele din teren şi meciul a fost anulat, asta a dus la explozia mediatică. Sper ca Ovidiu să nu fie afectat. La turneele finale, când arbitrul asistent greşeşte un ofsaid, e trimisă acasă întreaga echipă. Depinde mult şi ce se întâmplă cu Octavian Şovre. Dacă e ocolit el, atunci poate să îl trimită la EURO, acolo nu merge cu al patrulea oficial“, a comentat Marius Avram.

Marius Avram şi un episod inedit legat de înălţimea sa

Marius Avram nu este o persoană înaltă, iar acest lucru a putut fi lesne observat la orice meci pe care l-a condus la centru. Dar înălţimea sa a reprezentat o problemă la nivel de… federaţie. Fostul arbitru a povestit un episod neştiut: Florin Prunea i-a măsurat înălţimea.

„La Comisia Centrală era președinte Gheorghe Constantin și, de obicei, când apărea un președinte nou la CCA, apăreau scrisori anonime în care apăreau anumite lucruri. Un punct spunea că Marius Avram și-a falsificat fișa medicală, spunând că are o înălțime mai mare.

Vă dați seama, cred că înălțimea este cel mai ușor lucru de demonstrat. Am fost chemat la FRF, într-o ședință cu Mircea Sandu, Florin Prunea și Gheorghe Constantin. Au zis: ‘Haide, domnule, să-l măsurăm!’. A fost un pic umilitor, dar am zis că mai bine închei subiectul ăsta.

Am fost, m-au pus la perete, au tras linie cu creionul și au pus rigla să fie dreaptă. Florin Prunea m-a măsurat. Mircea Sandu a zis: ‘Din momentul ăsta, să nu mai aud discuții legate de Avram și înălțimea lui’“, a povestit amuzat Marius Avram.

ADVERTISEMENT