Fotbal intern

Marius Baciu, out de la Turris Turnu Măgurele după două luni! Anunțul oficial al clubului

27.12.2019 | 17:07
Marius Baciu out de la Turris Turnu Magurele dupa doua luni Anuntul oficial al clubului
ADVERTISEMENT

Marius Baciu nu va mai pregăti divizionara secundă Turris Turnu Măgurele și în a doua parte a sezonului. Clubul teleormănean a anunțat pe contul de Facebook rezilierea pe cale amiabilă a înțelegerii cu antrenorul care a fost numit în funcție pe 25 octombrie.

Marius Baciu a plecat de la Turris Turnu Măgurele

Marius Baciu a devenit antrenorul principal al celor de la Turris Turnu Măgurele la finalul lunii octombrie, însă după două luni și șapte partide înțelegerea cu formația din Teleorman a fost întreruptă.

ADVERTISEMENT

Clubul Turris a anunțat pe contul oficial de Facebook rezilierea pe cale amiabilă a contractului cu antrenorul Marius Baciu și cu staff-ul tehnic al acestuia: „Anunţăm pe această cale rezilierea de comun acord cu antrenorul principal Marius Baciu cât şi cu staff-ul său. Mulţumim şi mult succes în continuare!”.

În cele două luni de mandat, Marius Baciu a obținut pe banca celor de la Turris Turnu Măgurele două victorii, cu Sportul Snagov și Pandurii Târgu Jiu, trei remize, cu Ripensia Timișoara, U Cluj și Petrolul, și două înfrângeri, cu Miercurea Ciuc, la debut, și CS Mioveni.

ADVERTISEMENT

Trei antrenori în jumătate de sezon

Marius Baciu este al treilea antrenor de care Turris Turnu Măgurele se desparte în această toamnă. Erik Lincar a început sezonul pe banca clubului din Teleorman, dar a plecat după o serie de neînțelegeri avute cu membrii conducerii și a fost înlocuit de Florin Bratu.

Fostul antrenor de la Dinamo sau Aerostar Bacău a rezistat doar patru jocuri la Turris, anunțându-și plecarea din cauza „lipsei de empatie dintre mine și jucători”. De la sfârșitul lui octombrie a urmat rândul lui Marius Baciu să conducă formația din Teleorman, antrenor devenit liber de contract după ce Daco-Getica s-a retras din campionat.

ADVERTISEMENT

Baciu a lăsat-o pe Turris pe locul cinci în clasamentul ligii secunde, la trei puncte și cu un meci mai puțin disputat față de Rapid, echipa ce ocupă locul de baraj la finalul primei părți a campionatului.

Tags: