Marius Budăi, deputat PSD, a acuzat, marți, PNL că „revine la abordarea distructivă a austerităţii”, după ce purtătorul de cuvânt al liberalilor, Ionuț Stroe, a declarat că partidul său nu are nici o reținere să susțină orice măsură, „chiar şi drastică şi abruptă”, pe care o va lua Ministerul Finanțelor.
Marius Budăi, deputat PSD, a reacționat astfel după declarațiile liberalilor, spunând că „fantoma austerității și logica lui “NU AM” și “VOM VEDEA” reapar tot mai des în discursul public al PNL”. Într-o postare pe contul Facebook, Marius Budăi a afirmat că social-democrații nu vor susține măsuri care să „aducă sărăcie” românilor.
„Mânaţi de pornirile anterioare din guvernările strict ‘de dreapta’, colegii noştri de alianţă de la PNL par tot mai decişi să revină la abordarea distructivă a austerităţii. PNL anunţă că va susţine orice măsuri drastice propuse de Ministerul de Finanţe. Le transmitem, încă o dată, colegilor de alianţă că măsurile promovate în guvernările Băsescu – Boc (PDL, acum în PNL) şi PNL (Cîţu) – USR care aduc sărăcirea cetăţenilor români nu vor fi susţinute de PSD! Reducerea salariilor şi îngheţarea pensiilor nu va fi posibilă atât timp cât PSD face parte din guvern! Nu vom susţine nicio decizie care aduce austeritate şi suferinţă cetăţenilor români!”, a scris Marius Budăi.
Deputatul PSD, în egală măsură și prim-vicepreședintele organizației PSD Botoșani, a spus că social-democrații „sunt deschişi la discuţii care să aducă dezvoltare şi care să genereze prosperitate pentru toţi cetăţenii români” și că Guvernul premierului Marcel Ciolacu „știe să implementeze măsuri care să aducă dezvoltare”.
„Guvernul Ciolacu a demonstrat că ştie să găsească soluţii şi să implementeze politici publice care să aducă dezvoltare. Suntem susţinătorii dialogului social şi de aceea spunem că aceste decizii se iau, neapărat, în urma consultărilor cu partenerii sociali”, a precizat Budăi.
Anterior reacției lui Marius Budăi, luni, purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, a declarat că liberalii vor susține orice măsură pe care o va lua Ministerul Finanțelor, fie ea „drastică şi abruptă”.
„În mod evident că aşteptăm şi noi ca, după aceste discuţii pe care premierul le are cu toţi miniştrii pentru diminuarea cheltuielilor bugetare, să avem un plan concret, pe care cu siguranţă îl vom sprijini. Înţelegem, în egală măsură de la Ministrul de Finanţe, că încasările din zona ANAF au crescut faţă de anul trecut cu 20 de miliarde, lucru îmbucurător, de altfel, care ne face să fim optimişti şi să privim anul 2025 cu mult mai mult optimist, apropo de mesajele alarmiste care anunţă încă de pe acum fel de fel de măriri de taxe şi impozite”, a spus Stroe.