Sporturi

Marius Copil, cuvinte mari pentru partenerul său de la US Open, Nick Kyrgios: ”Doar cu Federer și Nadal am mai pățit așa ceva”

Autori: Traian Terzian, Valeriu Tache | 26.08.2019 | 16:53

Tenismenul Marius Copil a avut numai cuvinte mari pentru partenerul său de dublu de la US Open 2019, australianul Nick Kyrgios. Cel mai bun jucător român de tenis al momentului a explicat cum a ajuns să facă pereche cu copilul teribil al circuitului ATP și este de părere că acesta nu vrea decât să facă mai mult spectacol la meciuri, deoarece în afar terenului este un tip normal.

Marius Copil, cuvinte mari pentru partenerul său de dublu de la US Open 2019: ”Cu el tot timpul e spectacol”

”Cu douăzeci de minute înainte de închiderea listei am zis să îi scriu. Îl văzusem înainte pe antrenorul lui Andy Murray şi i-am propus să facem un antrenament, dar el nu participa la dublu. Atunci mi-a picat fisa şi am zis să îi scriu lui Kyrgios. Noroc că a avut telefonul la el şi nu s-a antrenat, ca să poată să îmi răspundă”, a declarat Marius Copil pentru Digi Sport.

”Cu el tot timpul e spectacol când te antrenezi. A venit multă lume să se uite. Am mai păţit chestia asta doar cu Roger Federer şi Rafael Nadal. Vin înainte să ia un loc, ca să poată prindă. Aşa e el, aşa se exprimă. În afara terenului e un băiat de nota zece. El vrea să aducă mai mult entertainment în tenis şi cred că e nevoie. Uneori, ieşirile lui poate sunt cam aiurea, dar se întâmplă. Nu poți să fii bun la toate, trebuie să mai ai şi nişte ieşiri”, au fost cuvintele lui Marius Copil despre partenerul său de dublu de la US Open 2019.

Marius Copil și Nick Kyrgios în timpul unui antrenament la US Open 2019

Copil, traseu plin de francezi la simplu

Marius Copil şi Nick Kyrgios vor întâlni în primul tur perechea formată din neo-zeelandezul Marcus Daniell și britanicul Ken Skupski. În urmă cu ceva vreme, cel mai bun tenismen român al momentului declara că australianul este unul din jucătorii cu care ar împărți o sticlă de vin: ”Cred că aș alege un grup de băieți. Gael Monfils, Nick Kyrgios și Benoit Paire”.

Până la debutul în proba de dublu de la US Open 2019, Marius Copil va evolua marți, 27 august, în runda inaugurală a probei de simplu. Aflat pe locul 93 în clasamentul ATP, tenismenul român îl va întâlni în ultimul meci de pe terenul 8, în jurul orei 23:00, pe francezul Ugo Humbert. În cazul în care va ajunge în manșa secundă, Copil ar putea da peste un alt jucător francez, Gael Monfișls, care îl va întâlni pe spaniolul Albert Ramos-Vinolas.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut noua revistă Taifasuri
  • Câștigă ACUM o Dacia Logan, 2.000 de euro și multe alte premii!
  • Nr. 842. 32 pagini. Doar 5 lei!