Sporturi

Marius Copil nu a dormit înaintea finalei cu Roger Federer! ”Mă gândeam să nu pierd cu 12-0”

Autor: Traian Terzian | 02.11.2018 | 08:12
Marius Copil a dezvăluit că nu a dormit înaintea finalei cu Roger Federer de la Basel

Tenismenul Marius Copil a rememorat momentele de dinaintea finalei cu Roger Federer de la Basel și a declarat că i-au trecut prin cap numai lucruri negative. Sportivul român a pierdut meciul în fața locului 3 ATP, dar în urma performanței reușit a ajuns pe locul 60 în clasamentul mondial, cea mai bună clasare din carieră.

”Noaptea dinainte a fost grea. Mă gândeam cum o să fie, cum o să apar pe teren. Știu că toată lumea îl aștepta pe el. Mă gândeam să nu pierd rău, mă gândeam numai la lucruri ce nu puteam să le controlez, mă gândeam să nu pierd cu 12-0. Numai chestii din astea… Mă trezeam noaptea și mă gândeam cum o să fie”, a declarat jucătorul român la un post de televiziune.

Marius Copil este felicitat de Roger Federer la încheierea finalei de la Basel
Marius Copil este felicitat de Roger Federer la încheierea finalei de la Basel

Marius Copil, încrezător după finala cu Roger Federer: ”Am libertatea de a alege turneele”

”Finala asta m-a ajutat foarte mult. Am urcat până pe locul 60, care e cel mai bun din carieră. Săptămâna viitoare cred că voi fi pe 57. M-a ajutat foarte mult și îmi dă libertatea de a alege turneele la început de an. Voi participa la niște turnee mult mai mari decât cele la care am participat în trecut și voi avea niște adversari mult mai buni”, a spus Marius Copil după finala pierdută în fața lui Roger Federer la Basel.

Tenismenul român a dezvăluit că Andrei Pavel l-a ajutat să aibă lovituri mai bune: ”Toată echipa a ajutat la acest succes, pentru că am echipă nouă, sunt și pregătit fizic de domnul Lucian Nicolescu cu care lucrez de 3-4 luni. M-a ajutat foarte mult să-mi îmbunătățesc fizicul. Toate problemele ce le aveam pe partea de tenis le-am îmbunătățit cu Andrei Pavel care m-a ajut să am un rever mai bun și dreapta să fie mai explozivă. Și domnul Popoviciu m-a ajutat pe partea de mental. Fiecare a contribuit la succesul meu și cred că facem o echipă foarte bună și sper să avem din ce în ce mai multe rezultate frumoase.

Marius Copil a anunțat că pentru anul viitor obiectivul este intrarea în Top 30 ATP.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!