Sporturi

Marius Copil pierde finala de la Basel în fața lui Roger Federer, dar îl impresionează pe elvețian: “Ai jucat un tenis de mare calitate”

28.10.2018 | 17:50
Marius Copil pierde finala de la Basel in fata lui Roger Federer dar il impresioneaza pe elvetian Ai jucat un tenis de mare calitate

Roger Federer își păstrează titlul la Basel după ce a câștigat partida cu Marius Copil, scor 7-6, 6-4. Românul a făcut un meci foarte bun, a condus cu break în ambele manșe, dar în cele din urmă nu a reușit să producă marea surpriză. Rămâne o săptămână excelentă pentru Copil, care va urca pe locul 60 în ierarhia WTA.

Săptămâna de vis a lui Marius Copil s-a încheiat cum nu se mai putea mai frumos. La festivitatea de premiere, Roger Federer și-a început discursul cu declarații măgulitoare la adresa românului: “Vreau să îl felicit pe Marius, ai jucat un tenis de mare calitate aici. Îți doresc numai bine pentru viitor. Le mulțumesc tuturor celor care au venit, pentru prezență, pentru efort. Este un vis pentru mine, vă mulțumesc”, a declarat Federer, care a vorbit în nu mai puțin de trei limbi pe parcursul scurtului discurs: germană, engleză și franceză.


4-6. GAME Federer. Marius a avut minge de break, dar elveţianul a răspuns cu un as. Roger se impune din nou la Basel.

4-5. BREAK Federer. Elveţianul va servi pentru meci. După mai multe decizii la limite, prin sistemul hawk-eye, Roger face break.

4-4. Game Federer. Elveţianul egalează.

4-3. BREAK Federer. Roger reuşeşte să câştige pe serviciul lui Marius.

4-2. Game Federer. Elveţianul îşi face serviciul pentru a doua oară în set.

4-1. GAME COPIL! Românul salvează două mingi de break şi se apropie de adjudecarea setului secund.

3-1. Game Federer. Elveţianul reduce din avantajul românului.

3-0. GAME Copil! Marius îşi face din nou serviciul.

2-0. BREAK COPIL!!! Marius reuşeşte să fructifice a treia minge de break.

1-0. GAME Copil! Marius Copil îşi face serviciul în startul manşei secunde.


6-7. Federer câștigă setul unu la tiebreak, scor 7-5.

6-6. Game Copil. Românul își face serviciul și vom avea tiebreak.

5-6. Game Federer. Roger, game alb.

5-5. GAME Copil! De la 15-30, românul servește perfect și rămâne în set.

4-5. Game Federer. Roger își ia serviciul la zero.

4-4. Game Copil! Servește excelent.

4-3. Game Federer. Elvețianul trece în avantaj.

3-3. BREAK Federer. Marius ratează o scurtă și elvețianul egalează.

3-2. Game Federer. Elvețianul își face serviciul fără probleme.

3-1. GAME Copil! Marius îl pasează pe Federer și își face serviciul.

2-1. BREAK COPIL!!!! Românul câștigă pe serviciul lui Roger, cu un joc ofensiv, bazat pe veniri la fileu!

1-1. GAME Copil. Românul servește impecabil. A trimis și un as, cu 243 de kilometri pe oră!

0-1. Game Federer. Elvețianul își face serviciul în primul game.


Vezi ONLINE TV pe Digi Sport 2 şi Telekom Sport 4 Marius Copil – Roger Federer din finala ATP Basel LIVE VIDEO si STREAM pe FANATIK.RO

Marius Copil – Roger Federer, finala turneului ATP 500 Basel va fi televizată de Digi Sport 2 şi Telekom 4. Începând cu ora 16:00, toate momentele importante ale meciului vor putea fi urmărite LIVE VIDEO pe FANATIK.RO. Roger Federer, clasat pe locul trei în ierarhia ATP, a câştigat de opt ori până în prezent Turneul de la Basel, ultima oară reuşind să triumfe la ediţia de anul trecut. În 2017, elveţianul l-a învins în finală pe Juan Martin del Potro, scor 6-7(5), 6-4, 6-3. Tenismenul de 37 de ani a cucerit trei trofee în acest an, printre care s-a numărat şi Australian Open.

Marius Copil este la a doua finală a anului, după cea de la turneul ATP 250 Sofia. În februarie, românul a fost învins de Mirza Basic, scor 6-7(6), 7-6 (4), 4-6, în ultimul act al turneului din capitala Bulgariei. Pentru calificarea în finala de la Basel, tenismenul de 28 de ani şi-a asigurat un cec în valoare de 209.715 de euro. Până în prezent, Marius Copil a câştigat trei turnee din seria ATP Challenger: Kazan (2011), Quimper (2013) şi Budapesta (2016).

Marius Copil - Roger Federer este finala turneului ATP 500 Basel. Meciul se va juca duminică
Marius Copil – Roger Federer este finala turneului ATP 500 Basel. Meciul se va juca duminică