FC U Craiova a pierdut meciul cu Chindia, scor 0-1, din etapa a 13-a a SuperLigii, iar Marius Croitoru şi-a reziliat contractul cu formaţia din Bănie. Plecarea antrenorului de 42 de ani pare să aibă legătură cu atmosfera nu foarte bună din vestiarul echipei, iar un prim episod s-a petrecut tocmai cu Juan Bauza vedeta oltenilor.
În timpul meciului cu Ripensia Timişoara, din play-off-ul Cupei României Betano, Marius Croitoru l-a schimbat pe Juan Buaza cu Francois Marquet. Mutarea nu i-a picat prea bine vedetei lui FC U Craiova, care şi-a aruncat apărătorile în faţa antrenorului, ca mai apoi să treacă pe lângă el fără să-l salute.
Contactat de FANATIK, după faza din meciul cu Ripensia Timişoara, Marius Croitoru s-a rezumat la o scurtă declaraţie: “Nu vreau să comentez faza cu Bauza. Mulțumesc, la revedere”.
A urmat remiza cu CS Mioveni, scor 2-2, şi înfrângerea cu Chindia Târgovişte, două meciuri care au făcut-o pe FC U Craiova să piardă contactul cu locurile de play-off, distanţa fiind acum de 3 puncte faţă de Universitatea Craiova, ocupanta locului 6.
La finalul meciului cu Chindia Târgovişte, ultraşii lui FC U Craiova l-au chemat pe Marius Croitoru şi şi-au arătat susţinerea, după ce i-au scandat numele. “Fanii trebuie să înțeleagă că mai presus de ei e evoluția echipei, mi-aș fi dorit să reușeșc”, spunea antrenorul imediat după terminarea partidei, vizibil mişcat de gestul fanilor.
Nu de acelaşi tratament au avut parte jucătorii, care au fost apostrofaţi de fanii lui FC U Craiova, atunci când au încercat să se îndrepte spre peluză. Un alt semn că şi ultraşii ştiau că există o ruptură între antrenor şi vestiar.
La scurt timp după ce FC U Craiova a anunţat oficial că Marius Croitoru şi-a reziliat contractul, Adrian Mititelu a oferit câteva explicaţii. Printre altele, patronul formaţiei din Băniei a recunoscut că jucătorii aveau câteva numulţumiri legate de antrenor.
“Nu s-a pus problema să-l demit. Nici nu m-am gândit că vom ajunge aici, nici când am avut meciuri mult mai frustrante ale noastre. Nu vă ascund că erau anumite nemulțumiri din partea jucătorilor la adresa lui. Am auzit unele ofuri ale unora dintre ei și am încercat să transmit unitate în echipă. Jucătorii care nu joacă încep să comenteze, iar când încep să joace, nu demonstrează.
Jucătorii au pierdut o primă importantă. Există la Craiova scenarii când nu sunt rezultate. Nici nu se punea problema să-l schimb până în iarnă. Pe mine m-a convins el. Poate că și presiunea a fost prea mare pentru el, că la Craiova e o diferență față de Botoșani”, a spus Adrian Mititelul la emisiunea Digi Sport Special.
Venit în vară la FC U Craiova, după ce Nicolo Napoli nu a ajuns la o înţelegere cu oficialii clubului pentru un nou contract, Marius Croitoru a bifat patru victorii pe banca oltenilor în cele 13 etape din SuperLiga. Trupa din Bănie reuşise să le învingă pe CFR Cluj, FC Argeş, Sepsi Sfântu Gheorghe şi Rapid.
De asemenea, FC U Craiova obţinuse trei remize, cu FCSB, U Cluj şi CS Mioveni, însă atârnau greu cele şase înfrângeri. Mai ales că ultima a venit cu Chindia, echipă care era ultima clasată în startul etapei a 13-a.
În Cupa României Betano, Marius Croitoru a dus-o pe FC U Craiova în grupele competiţiei, după victoria cu Ripensia Timişoara, scor 4-0, cea care a şi dat semnalul problemelor din vestiarul echipei.