Sport

Marius Croitoru propune trei jucători de la FC U Craiova pentru națională: „E clar că trebuie să fie văzuți de selecționer”

Marius Croitoru traversează o perioadă bună în campionat alături de FC U Craiova 1948 și a îndrăznit să recomande trei fotbaliști pentru echipa națională.
14.09.2022 | 13:41
Marius Croitoru propune trei jucatori de la FC U Craiova pentru nationala E clar ca trebuie sa fie vazuti de selectioner
Marius Croitoru consideră că trei jucători de la FC ”U” Craiova merită să fie convocați la naționala României. Sursă foto: sport.pictures.eu
ADVERTISEMENT

Marius Croitoru a obținut 7 puncte în ultimele 3 meciuri din SuperLiga și parcurge o perioadă foarte bună pe banca oltenilor de la FC U Craiova 1948. Fostul antrenor de la Botoșani i-a propus lui Edi Iordănescu trei jucători ai grupării craiovene pentru prima reprezentativă.

Negru, Achim și Iancu sunt jucătorii pe care Marius Croitoru îi propune la echipa națională

Radu Negru (23 de ani), Vlad Achim (33 de ani) și Gabi Iancu (28 de ani) sunt fotbaliștii care, în opinia lui Marius Croitoru, merită să îmbrace tricoul naționalei. Doar Gabi Iancu, dintre cei trei, a mai evoluat pentru România și a reușit să strângă 4 selecții sub „tricolorul mare”.

ADVERTISEMENT

Gabi Iancu și Radu Negru au fost în echipa etapei a 10-a a SuperLigii, după meciul cu Rapid. Cu o etapă mai devreme, Vlad Achim s-a regăsit în topul întocmit de LPF (Liga Profesionistă de Fotbal), în urma evoluțiilor bune din partida cu Universitatea Cluj.

„Negru, Achim sau Iancu sunt jucători care, în ultima perioadă, dacă ne uităm pe cifre, pe evoluții, s-au ridicat la nivelul celor mai buni fotbaliști din România. Nu e ușor să prinzi de atâtea ori echipa etapei”, a spus Marius Croitoru.

ADVERTISEMENT

Marius Croitoru nu pune presiune pe Edi Iordănescu

Marius Croitoru nu îl condamnă pe Edi Iordănescu, chiar dacă nu îi va convoca pe cei trei fotbaliști de la FC U Craiova. „E clar că merită să fie văzuți de selecționer. Dar el e unul singur, noi suntem 20 de milioane de «selecționeri». Să-l lăsăm pe selecționer să facă alegerile, nu e normal să punem presiune”, a mărturisit Marius Croitoru.

În etapa trecută din SuperLiga, FC U Craiova a fost gazda unui meci cu Rapid, la finalul căruia a ieșit un mare scandal, când Cristi Săpunaru s-a luat la bătaie cu un bodyguard al lui Adrian Mititelu. Antrenorul oltenilor nu a vrut să comenteze despre incidentele de la final.

ADVERTISEMENT

”Vreau să rămânem la partea frumoasă care a fost pe teren. Nu mă interesează ce a fost la final, eram la vestiare. Pe lângă gol, am dominat clar meciul, dar era să facem o nefăcută pe final când erau aproape să ne egaleze”, a mărturisit Croitoru.

Marius Croitoru nu crede că Bauza va pleca la FCSB

Marius Croitoru a vorbit despre o posibilă plecare a lui Bauza de la FC U Craiova. Într-un interviu în exclusivitate pentru FANATIK, Bauza i-a mulțumit lui Adrian Mititelu pentru fotbalistul care a devenit. „E cel mai bun număr 10 din România, e și normal să fie dorit, dar mi-e greu să cred că va face pasul la altă echipă din România”, a spus Croitoru.

ADVERTISEMENT

Vineri, 16 septembrie, în etapa a 11-a din SuperLiga, FC U Craiova o întâlnește în deplasare pe FC Voluntari, formație care a scos un punct în finalul meciului cu FCSB. Croitoru a vorbit despre duelul cu ilfovenii.

„Venim după o perioadă bună, am legat rezultate pozitive și ne dorim să rămânem pe aceeași linie și după meciul cu FC Voluntari. Întâlnim o echipă bună, care anul trecut a fost surpriza campionatului. E o echipă puternică, deși a avut un început de sezon sub așteptări”.

În ceea ce privește situația de la FCSB, Marius Croitoru crede că „roș-albaștrii” vor prinde în cele din urmă play-off-ul, după un start de sezon ratat. „Specialiștii sunt specialiști ca să vorbească. E mai greu când îi pui la treabă. Dar sunt ferm convins că FCSB va fi între primele șase echipe, mi-e greu să cred că nu se va întâmpla așa”.

ADVERTISEMENT