Fotbal intern

Marius Croitoru s-a săturat să mai fie arbitrat fără VAR: ”Abia așteptăm să vină”

04.03.2021 | 11:47
Marius Croitoru sa saturat sa mai fie arbitrat fara VAR Abia asteptam sa vina
ADVERTISEMENT

Antrenorul echipei FC Botoșani, Marius Croitoru, a susținut o conferință de presă înaintea meciului cu Universitatea Craiova în care și-a exprimat nemulțumirea față de faptul că sistemul VAR nu a fost încă implementat în Liga 1.

Conducătorii LPF și FRF sunt în conflict deschis, Justin Ștefan acuzându-l în repetate rânduri pe Răzvan Burleanu că blochează implementarea arbitrajului video.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul moldovenilor a făcut scandal după meciul cu oltenii din Cupa României, acuzând faptul că arbitrul nu a acord un penalty clar.

Absența VAR, motiv de nemulțumire pentru Marius Croitoru

”Mergem la Craiova cu gândul de a câștiga pentru că în Cupă am pierdut nemeritat. Nu am fost cu nimic mai prejos decât Craiova, dar ei au avut un penalty clar acordat, noi am avut unul la fel de clar care nu s-a dat. Arbitrii trebuie să înțeleagă că ei sunt puși acolo să împartă dreptatea în mod egal”, a declarat Croitoru într-o conferință de presă.

ADVERTISEMENT

”Arbitrajul românesc este într-un moment nefavorabil pentru că sunt greșeli mari meci de meci, etapă de etapă, care influențează rezultatele. Abia așteptăm să vină VAR-ul, pentru că atunci indiferent de decizia pe care o ia, cei care sunt în spatele monitoarelor pot îndrepta acea greșeală”, a mai spus Marius Croitoru despre implentarea VAR.

”Nu mă duc la Craiova să mă închid, să iau un punct. Mă duc să joc fotbal, să câștig. Nu avem de ce să ne temem de Craiova, pentru că nu au fost cu nimic mai buni ca noi. Nu avem niciun complex. Avem tot lotul disponibil”, a continuat el.

ADVERTISEMENT

Croitoru a explicat eșecul cu FCSB

”Avem moral bun, dacă ne uităm nu avem decât trei înfrângeri în ultimele 15 etape. Asta spune multe despre forma noastră. Noi am trecut peste perioada grea pe care am avut-o în tur, atunci când am avut o formă mult mai slabă.

Ultima impresie a fost una urâtă în care nu mi-am recunoscut jucătorii. Am făcut un meci slab cu FCSB, mai ales în repriza a doua. Am jucat un sistem 4-4-1-1 care din păcate nu a fost interpretat prea bine și pentru că nu a fost antrenat. Golurile lor au venit pe două contraatacuri rapide, unul dintr-un corner al nostru.

ADVERTISEMENT

Noi avem obiectivul clar și nimic nu poate abate de la drumul nostru, dar nu putem bate tot chiar dacă mi-ar fi plăcut să fim calificați matematic în play-off cu cinci etape înainte de finalul sezonului regulat. Suntem într-o situație mai bună decât anul trecut, iar băieții nu au voie să fie triști după înfrângerea cu FCSB”, a afirmat Croitoru.

Mihai Roman mai continuă un an la Botoșani

Mijlocașul Mihai Roman a dezvăluit că s-ar mulțumi și cu un punct în partida de la Craiova: ”Trebuie să trecem peste meciul cu FCSB și să mergem la Craiova să facem puncte, pentru că avem nevoie să ne consolidăm locul în clasament. Dacă aveam un teren mai bun la meciul de Cupă cu Craiova ar fi fost altul rezultatul.

Nu ne gândim la revanșă, dar este un meci important pe care vrem să-l câștigăm. Având în vedere că jucăm împotriva unei echipei puternice care se bate la titlu cred că e bun și un punct. Suntem într-o poziție foarte bună pentru play-off, dar încă nu suntem calificați matematic.

Fiecare jucător e conștient că suntem pe un drum bun, cu toții vrem să ajungem în play-off. În vară aș fi vrut să mă retrag, dar au fost mai mulți factori care m-au făcut să iau decizia de a continua și cred că la ce este în campionatul nostru mai pot face față încă un an”.


  • (P) Cota BETANO pentru U Craiova – FC Botoșani: 2,15 este cota pentru „peste 2,5 goluri”. Vezi aici toate cotele

ADVERTISEMENT