Fotbal intern

Marius Lăcătuș, dezvăluiri de la 11 m din finala de la Sevilla. „Decât să-mi râdă ăla în față, mai bine rup bara și peluza!” Exclusiv

06.05.2020 | 22:04
Marius Lacatus dezvaluiri de la 11 m din finala de la Sevilla Decat sami rada ala in fata mai bine rup bara si peluza Exclusiv
Marius Lăcătuș, dezvăluiri de la 11 m din finala CCE câștigată de Steaua cu FC Barcelona în 7 mai 1986, la Sevilla. Ce a gândit înainte de a marca de la punctul cu var. Sursa foto: eusunt12.ro
ADVERTISEMENT

Marius Lăcătuș a marcat primul gol la loviturile de departajare care au adus Cupa Campionilor Europeni în vitrina cu trofee a Stelei în 7 mai 1986. FANATIK a provocat „Fiara” să dezvăluie ce a gândit în momentul în care a tras de la punctul cu var și a provocat primele dureri de cap Barcelonei în acea seară de neuitat de la Sevilla.

Marius Lăcătuș dezvăluie în exclusivitate pentru FANATIK ce a gândit înainte de a marca de la 11 m în finala CCE câștigată de Steaua cu FC Barcelona în 7 mai 1986, la Sevilla

Marius, tu și Gabi Balint ați marcat la loviturile de departajare la Sevilla. Tu păreai foarte degajat… dar mingea a lovit transversala, s-a dus în pământ și apoi s-a întors sus, în plasă. Ce-ai simțit în primul moment?

ADVERTISEMENT

– Eeee, cine-a mai avut timp atunci să se gândească? Eu vorbisem încă de la centrul terenului cu Ilie (n.a. – Bărbulescu), Dumnezeu să-l odihnească… repede s-a mai dus… mă-ntreba: „Tu cum bați?” și i-am zis: „Bă, Ilie, decât să mi-o prindă ăla și să râdă-n fața mea, mai bine rup bara, rup peluza, dar să nu-i văd satisfacția aia că mi-a apărat-o portarul, dau tare, important e să prind poarta că atunci n-o s-o prindă ăla niciodată!”

Voiam să o dau tare și undeva sus, pentru că majoritatea portarilor, la loviturile de la 11 m, pleacă înainte și se-aruncă undeva jos sau la semi-înălțime. Mai rar vezi portar care să stea pe picioare și să aștepte să vadă unde pleacă mingea.

ADVERTISEMENT

„Duckadam era… «transformat»! Și-un pic… «bandit»!”

Duckadam, în seara aia, a stat să vadă unde pleacă mingea?

– Duckadam era… „transformat”! Avea o privire pe care n-o s-o uit niciodată… parcă i-a hipnotizat pe-ăia de la Barça. Era foarte concentrat, nu auzea nimic, ne-a spus după aia, nu vedea decât jucătorul și mingea. Practic i-a făcut să tragă acolo unde pleca el.

„Ducka” era un portar cu care era greu la loviturile de la 11 m să câștigi un pariu cu el. Am exersat de atâtea ori la antrenamente, nu numai înaintea finalei, loviturile de la 11 m și mai stăteam după antrenamente să facem pariuri, pe câte o bere, două, în niciun caz pe suc (râde), și nu cred că era vreun jucător care să câștige cu „Ducka”…

ADVERTISEMENT

Bine, că era și-un pic… „bandit” (râde)… adică să-i dai cinci din cinci lui Duckadam era foarte, foarte greu, noi ziceam „Hai, mă Ducka, trei din trei”, el nu și nu, cinci din cinci… era greu să-i dai cinci din cinci…

Ai stat atunci, la Sevilla, cu fața la poartă ca să vezi loviturile de la 11 m?

– Da! M-am uitat pentru că n-aveam așa mari emoții, emoțiile au început să crească atunci când am văzut că au ratat Loți și Majearu, care erau, practic, cei mai buni executanți ai noștri la loviturile de la 11 m. Când am văzut că ei au ratat, sigur că mi-a crescut pulsul. Dar numai un pic… (râde)

ADVERTISEMENT

Dacă era vreun 11 m pentru voi în timpul meciului, cine era stabilit să-l execute?

– Ei erau desemnați… De regulă nu se nominaliza care dintre ei, bătea cel care se simțea mai bine.

Imediat după meci, când v-ați întors la hotel, ați simțit ostilitate din partea personalului?

– Nu, din contră! Țin minte foarte clar și acuma, ne-au așteptat chiar cu un tort de forma Cupei Campionilor, artificii puse pe el, chiar tot personalul, de la conducerea hotelului la ospătari au ieșit să ne aplaude. Pentru că și acolo, ca și la noi, există o rivalitate între echipe, eram la Sevilla, unii dintre ei au „uitat” că sunt spanioli și erau andaluzi! (râde) Care nu-i suportau pe catalani…

Juan Laporta, fost președinte al Barcelonei, a fugit din… armată pentru finala de la Sevilla!

Când ai jucat în Spania (n.a. – 1991-1993, la Real Oviedo), ți-a reproșat cineva, coechipieri, suporteri, că le-ai suflat cupa de sub nas?

– Am avut așa, discuții despre asta, dar nu ca reproș, nu toată lumea… și cred că și acum lucrurile stau la fel… nu toată lumea rezona pozitiv la succesele Barcelonei.

După ani și ani, când am devenit antrenor, m-am întâlnit cu Juan Laporta, președintele Barcelonei, la UEFA, la un curs al tehnicienilor… sau era numai pentru echipele care se calificaseră în grupele Ligii Campionilor… nu mai țin bine minte… cred că era în 2008… când am eliminat Galatasaray în ultimul tur preliminar…

În fine, am avut o discuție cu el într-o pauză și mi-a spus: „Mario, cât m-ai făcut tu să sufăr în 7 mai ’86… Nu eram în vremea aia la Barcelona, eram în armată și am fugit să văd meciul și la întoarcere am suferit dublu, am pierdut și Cupa Campionilor și am suportat și consecințele faptului că am plecat din unitate fără permisiunea superiorilor, am avut probleme mari la garnizoană…”.

Tu, Marius Lăcătuș, înainte de finală, ai crezut că puteți câștiga Cupa împotriva Barcelonei, în Spania?

– Da! Și nu numai eu… Deja ajunsesem la un nivel foarte ridicat, mai ales în ceea ce privește încrederea în forțele noastre.

După jocurile pe care le-am avut în fazele preliminare nu mai eram în situația în care să ne gândim că n-avem nicio șansă în fața lor, că jucăm în Spania, că e Barcelona… nu… eram un lot de jucători cu valoare și conducerea, și toată lumea care era în jurul nostru ne aduceau, înaintea jocurilor, în starea în care să intrăm pe teren convinși că altă variantă decât victoria nu există.

Sigur că în discuțiile dintre noi am mai vorbit înainte de finală… Bă, îl au pe ăla, pe ăla, joacă, fac, dreg, joacă la ei acasă, dacă nu prindem o zi bună, dacă avem ghinion, mai e și arbitrul… ne gândeam la toate lucrurile astea… Dar în ceea ce privește nivelul de joc, nu eram deloc speriați de faptul că jucăm contra Barcelonei. Era greu să mai sperie cineva pe Steaua, să-i mai sperie cineva pe Bumbescu, pe Bărbulescu, pe Iovan, pe Belodedici, pe Boloni, pe Pițurcă, pe mine, pe Balint… Nu eram oameni să tremure șortul pe noi când intram pe teren.

15 mii de oameni i-au așteptat la Otopeni! „Ăla a fost, practic, momentul nostru de descărcare, de refulare, de bucurie adevărată”

Eu am fost, a doua zi, printre cei 15 mii de oameni care v-au așteptat la Otopeni, eram în rândul al doilea, chiar sub esplanada unde ai încălecat balustrada după ce ți-ai aruncat cravata și urma sacoul, te-a agățat Emeric Ienei că era să „pleci” și tu…

– (râde) Mi-aduc aminte tot! Văd „filmul” clar și-acum… Deși atunci nu eram prea „clari”… de fericire… (râde) Ăla a fost, practic, momentul nostru de descărcare, de refulare, de bucurie adevărată. În momentul când am ajuns acasă și am văzut ce se întâmplă la aeroport.

Nu știu… poate că nici noi nu eram genul de jucători care să ne exteriorizăm foarte mult după jocuri… nu știu… sau poate chiar nu știam să apreciem la adevărata valoare, eu știu?, efortul pe care îl făcusem și rezultatul pe care îl obținusem…

După Cupa Campionilor parcă era ceva normal, veneam după meciurile preliminare, în care, practic, am avut o evoluție foarte bună și nu simțeam acea tensiune, acea presiune că jucăm finala.

Cred că în momentul când am ajuns acasă, abia atunci foarte mulți dintre noi, că nu vreau să vorbesc în numele tuturor, am simțit ceea ce am realizat. Când am văzut marea aceea de oameni care ne așteptau la aeroport și cum s-au bucurat, ne-au adus în starea în care unii dintre noi, nu dau nume, au dat în lacrimi…

„Lăcătuș, Lăcătuș, o să-i bată și pe ruși!”… Iar securiștii se rugau de suporteri să tacă!

La un moment dat a luat Bumbescu microfonul și s-a adresat mulțimii: „Singurul lucru pe care vreau să-l spun este…” Pauză… și iar: „Singurul lucru pe care vreau să-l spun este…” Pauză… De patru ori a repetat, dar atât, singurul lucru pe care a vrut să-l spună nu l-am aflat niciodată…

– E un sentiment deosebit… unic… pentru noi ar fi trebuit să fie obișnuință așa comportament al suporterilor, pentru că aproape tot timpul în Ghencea erau 15-20 de mii de spectatori alături de noi. Dar când ești pus în fața oamenilor la aeroport după o așa performanță, care, cred eu, că va fi inegalabilă pentru o echipă din România, sigur că sentimentele sunt cu totul și cu totul diferite. De aceea și tracul ăsta de moment, emoția mare pe care o ai când ești pus în fața a mii de oameni să vorbești, situație în care nu de multe ori ajungeam, sigur că poți ajunge să nu-ți găsești cuvintele.

Voi știați încă din avion, vi se spusese că sunt mulți oameni care vă așteaptă la aeroport?

– Ni se transmisese faptul că s-a strâns foarte multă lume, dar nu ne așteptam să fie chiar așa multă!

Da, era lume până aproape de șosea, de DN… și tu ai fost „preferatul” în scandări: „Uite-acuș, acuș, acuș, Lăcă-i f… și pe ruși!”, (râde) urma supercupa cu Dinamo Kiev… Și băieții cu ochi albaștri, că erau destui, se rugau efectiv de oameni „Hai băieți să strigăm altceva, să-i lăsăm pe ruși în pace, hai, vă rugăm…!”. Și „băieții” i-au înțeles și au trecut la „Lăcătuș, Lăcătuș o să-i bată și pe ruși!”… Mai elegant, nu?

(râde lung, de parcă n-ar fi știut…) Păi cum să aibă o reacție negativă la atâta popor?! În acele momente cred că orice s-ar fi strigat, n-ar fi avut ce face. Sigur, în afară de un singur lucru, să nu fi sărit scandările la cel mai iubit fiu… De asta se temeau cel mai mult, mi-au spus niște prieteni la vreo săptămână după aia… Oricum Ceaușescu a aflat și s-a bășicat tot că a fost atâta lume, amintește-ți cum s-a filmat și s-a dat la televizor în așa fel încât să nu se vadă câtă omenire era acolo…

Duckadam schimbă „foaia”: înscrie de la 11 m!

Și ați jucat apoi, la o săptămână numai, primul meci, în „sferturile” Cupei, cu Progresul, pe „23 August”, cu 70.000 de spectatori în tribune, veniți să vadă Cupa Campionilor Europeni în realitate…

– Și am jucat tot în alb, ca la Sevilla…

Și ați prezentat Cupa Campionilor, eram pe stadion, și ați bătut cu 5-1…

– Nu mai știu scorul… Oricum a fost mult la puțin… (râde) …Și a marcat un gol și Duckadam, din 11 m…

Scos de Marius Lăcătuș în minutul 31, tot stadionul a scandat „Duckadam! Duckadam!”și Duckadam a executat penalty-ul și a făcut 3-0… După care tu ai stabilit scorul final cu două goluri în minutele 74 și 89…

– Da, așa e… ce vremuri frumoase…

Surpriza Iordănescu n-a fost chiar o surpriză pentru Lăcătuș & comp la Sevilla. Nu se poate spune același lucru despre spanioli…

Ultima întrebare… Voi știați la Sevilla că va intra în joc Anghel Iordănescu, „secundul” atunci al lui Emeric Ienei?

– Asta nu știam sigur… dar eram 16 mari și lați, Tudorel Stoica era suspendat… atâția eram, cu nea Puiu cu tot eram 16… Nea Puiu făcuse antrenamente tot timpul. Îmi amintesc că în perioada de pregătire din iarnă, după Forban, am plecat în Italia și am avut o serie de jocuri amicale…

Urma să jucăm cu Kuusysi Lahti în sferturile Cupei Campionilor Europeni, eu eram suspendat, nea Imi își pregătea echipa cu care să înceapă meciul cu finlandezii ăia și minutele în care jucam erau mai puține, o repriză, chiar și mai puțin… Și nea Puiu era, la fel, unul dintre cei care intrau pe parcurs…

La meciurile cu echipele subțiri de C1, C2, în schimb, eu și nea Puiu eram titulari și vorbeam cu dânsul: „Bre, nea Puiu, da’ noi jucăm numai cu desculții și ceilalți joacă bine-mersi cu Torino, cu ăia mari? Și noi cu C1, cu C2?”(râde) Iar intrarea lui la Sevilla n-a fost o surpriză pentru noi, poate pentru cei de acasă… și sigur pentru spanioli!

Cifrele definitorii ale lui Marius Lăcătuș

  • 22 de ani, 1 lună și 2 zile la finala de la Sevilla (n. 5 aprilie 1964, Brașov)
  • 414 meciuri în prima divizie
  • 103 goluri în prima divizie
  • 357 de meciuri în prima divizie pentru Steaua
  • 98 de goluri în prima divizie pentru Steaua
  • 72 de meciuri, record, în cupele europene, pentru Steaua
  • 17 goluri în cupele europene pentru Steaua
  • 10 titluri de campion, toate cu Steaua
  • Cupe ale României, toate cu Steaua
  • Supercupe, toate cu Steaua
  • 83 de meciuri pentru echipa națională
  • 13 goluri pentru echipa națională
ADVERTISEMENT