Mircea Lucescu este lovit din toate părțile după ce a numit-o în mai multe interviuri pe FCSB „Steaua”. Actualul selecționer al României a fost chiar amenințat că va fi dat în judecată de Clubul Sportiv al Armatei.
FANATIK a anunțat în exclusivitate că Mircea Lucescu va fi dat în judecată de oficialii CSA, dacă va continua să o numească pe FCSB „Steaua”. Selecționerul României a adresat de mai multe ori acest apelativ actualei campioane a României și a fost mustrat serios inclusiv de juristul Florin Talpan, care l-a criticat atât pentru declarațiile făcute, cât și pentru jocul echipei naționale.
Acum, a venit rândul lui Marius Lăcătuș, legenda Stelei și fostul mare internațional român, să aibă un dialog de la distanță cu antrenorul în vârstă de 79 de ani. „Fiara” a avut un discurs dur la adresa tehnicianului naționalei României și a transmis că merită să fie dat în judecată, pentru a fi dat ca exemplu pentru toți cei care refuză să vadă cine este adevărata Steaua.
Chiar și așa, nu au lipsit ironiile la adresa celor de la CSA, mai exact la Florin Talpan. În direct la FANATIK SUPERLIGA, Dănuț Lupu l-a luat în râs pe juristul Stelei, iar Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație al FCSB, a lansat și el mai multe ironii la adresa lui Talpan.
„Mi se pare normal și civilizat întâi să-i atragă atenția (n.r. lui Mircea Lucescu). Încă nu l-au dat în judecată din câte știu. Eu cred că cei de la Steaua au ținut cont de numele domnului Lucescu. Au vrut să regleze în termeni amiabili, fără să se ajungă acolo. Mi se pare anormal lucrul ăsta, chiar dacă te cheamă Mircea Lucescu nu ești mai presus.
Când mergi la interviuri, la conferințe de presă, nu ești o persoană privată, ești un oficial al Federației Române de Fotbal, reprezinți o Federație. Pe mine asta mă deranjează mult. M-am învățat cu Mircea Lucescu de mult timp, mă așteptam la asta. Dacă va continua în aceeași manieră, chiar aș vrea să-l dea în judecată, mi se pare normal să-l dea în judecată.
Nu știu ce să-i ceară, nu mă bag. Când ieși și faci niște declarații, nu toți suporterii asimilează declarațiile bine sau foarte bine. Sunt unii mai pătimași care pot avea reacții, unii au avut reacții negative la adresa domnului Lucescu. Când faci asemenea lucruri, ți le asumi. Kosovo și-a asumat că au ieșit de pe teren”, a spus Marius Lăcătuș la Digi Sport.
„Am văzut că Lucescu era foarte nervos, supărat, că de ce kosovarii au făcut circul ăsta. Poate și unii dintre suporteri sunt supărați când Lucescu insistă că FCSB e Steaua. Nu știu dacă e același lucru, dar din moment ce te duci la conferință și ție îți e gândul… Se vorbea că e premeditat ce au făcut kosovarii.
Eu de ce să nu mă gândesc că Mircea Lucescu spune, premeditat, că spune că FCSB e Steaua, ca să agite lucrurile. Că Steaua nu are echipă de fotbal. Pot să mă gândesc, nu? Nu pot să-l aud pe Lucescu la infinit că o numește Steaua pe FCSB. Prefer să schimb canalul.
Când cineva face de mai multe ori același lucru, să fie sancționat. Dacă vrei să dai un exemplu, dai exemplu cu o persoană importantă. Eu cred că Mircea Lucescu trebuie dat ca exemplu, trebuie să se înceapă de undeva.
Cei din FRF chiar nu pot avea o discuție cu domnul Lucescu? Ar trebui să îi spună cum stau lucrurile”, a declarat Marius Lăcătuș.