Istoria Stelei în anii ’80 şi ’90 este legată iremediabil de un nume şi un număr de legendă. Marius Lăcătuş poposea, în 1983, în Ghencea şi îmbrăca tricoul cu numărul 7. Astăzi împlineşte 53 de ani, dintre care mai mult de jumătate i-a petrecut aproape de dreptunghiul verde. Chiar dacă eşti fan FCSB sau CSA Steaua, ziua de azi este una importantă pentru oricine are în suflet culorile roş-albastre.

Primul contact cu fotbalul l-a avut la Braşov, pe când abia împlinise 13 ani. Marius Lăcătuş îmbrăca tricoul juniorilor Steagului Roşu Braşov şi îşi dorea cu ardoare să ajungă căt mai repede în primul unsprezece al echipei fanion a oraşului de sub Tâmpa. Etapele le arde cu rapiditate, iar pe 28 februarie 1982 debutează în tricoul lui FCM Braşov, în campionat, împotriva lui CS Târgovişte.
Prestaţiile bune îl aduc imediat pe radarul echipelor din capitală. Ion Alecsandrescu auzise doar cuvinte de laudă despre fotbalistul braşovean şi porneşte imediat la atac. După negocieri dure, în vara lui 1983, Marius Lăcătuş ajungea în Ghencea. Steaua trecea prin transformări, Universitatea Craiova şi Dinamo erau echipele care dominau fotbalul românesc. Ajuns în Bucureşti, Lăcătuş este luat imediat sub aripă de Ştefan Petcu, fotbalist venit de la Constanţa.

Pornşte la drum cu Steaua în sezonul 1983-84 şi îşi pune amprenta pe jocul echipei încă din start. 13 goluri reuşise în acel prim sezon, în care bifase 32 de meciuri din 34. Chiar şi cu aceste cifre, Lăcătuş nu avea motive să zâmbească. Dinamo câştiga atât campionatul, cât şi Cupa României, în timp ce Steaua era echipa ce termina pe locul doi.

Primul event şi drumul spre Sevilla

Eşecul din stagiunea precedentă aduce şi schimbarea la nivelul băncii tehnice, Ienei este înlăturat, în locul său fiind adus Florin Halagian. Mandatul “Armeanului” a fost unul scurt şi zbuciumat, totul culminând cu o grevă a fotbaliştilor. Ienei este readus în Ghencea şi echipa realizează eventul. Lăcătuş marca de opt ori şi devenea unul dintre oamenii cheie în angrenajul echipei.
Steaua defila în Europa şi trecea cu lejeritate de Vejle, Honved Budapesta, Kuusysi Lahti şi Anderlecht. ”Vitejiştii”, aşa cum erau porecliţi ştelistii la sfărşitul anilor ’80, ajungeau în finala Cupei Campionilor Europeni. Marius Lăcătuş marcase un gol în parcursul european, împotriva lui Honved, şi aştepta cu nerăbdare confuntarea cu FC Barcelona. După 120 de minute, Steaua şi catalanii erau la egalitate, 0-0. Ienei începe să completeze lista cu executanţii loviturilor de departajare.

Antrenorul Stelei era în dificultate, Radu II, Iordănescu sau Iovan refuzaseră să bată. În timp ce Ienei căuta o soluţie, Marius Lăcătuş intervine. “Lasă, nea Imi, că bat eu şi te fac cel mai mare antrenor al Europei în seara asta.”. La doar 22 de ani, fotbalistul care purta tricoul cu numărul 7 avea de partea lui avântul tinereţii. Majearu şi Boloni au ratat, însă Duckadam a făcut minuni în poarta de pe “Ramon Sanchez Pizjuan”. Lăcătuş îşi poziţionează balonul şi targe ca din tun. Mingea loveşte bara transversală şi cade după linia porţii. “Adevărul este că mi-a cam tremurat mâna când am aşezat mingea. Bine că nu mi-a tremurat piciorul.”. Balint înscrie şi el, în timp ce Duckadam mai apără încă doua lovituri ale catalanilor. Steaua triumfa, iar Lăcătuş era unul dintre eroii de la Sevilla.

“Naşul” lui Dasaev şi experienţa în străinătate

Steaua nu avea rival în întrecerea internă, între iunie 1986 şi septembrie 1989, echipa din Ghencea stânsese 104 meciuri fără să cunoască înfrângerea. Marius Lăcătuş era unul dintre fotbaliştii indispensabili ai echipei, iar prestaţiile bune l-au adus şi la echipa naţională. Primul meci îl bifase în 1984, un amical câştigat de tricolori cu 3-1 în faţa Ecuadorului.
În 1990, Lăcătuş juca primele sale minute la un Campionat Mondial. Meciul cu URSS-ul era debutul său la cea mai importantă competiţie internaţională. În poarta sovieticilor era Rinat Dasaev, pe care îl avusese adversar şi în Cupa Campionilor Europeni, în 1988. Îl învinsese atunci, în meciul retur jucat împotriva lui Spartak Moscova, cu un şut spectaculos din afara careului.

La Bari, în meciul de la Mondialul italian, tot Marius Lăcătuş a fost vedeta. În minutul 41, Ioan Ovidiu Sabău îi pasează, iar braşoveanul îl învingea, din nou, pe Dasaev, tot în urma unei execuţii de efect. 1-0 pentru România. La zece minute după ce începuse repriza secundă, Lăcătuş scapă spre poarta sovieticilor, ciupeşte uşor mingea, căt s-a treacă peste Khidiyatullin şi sovieticul comite henţ, arbitrul dicteaza penalty pentru tricolori. Execuţie curată, în forţă şi România conducea cu 2-0, scor care rămâne până la finalul partidei. Lăcătuş era eroul meciului şi devenea un adevărat coşmar pentru Rinat Dasaev.

Comunismul dispăruse în ţară, astfel că fotbaliştii români erau liberi să plece în marile campionate ale Europei. Fiorentina l-a achiziţionat, cu toate că Sebastiano Lazaroni, antrenorul echipei, şi-l dorise pe Oleg Protasov. Serie A era, în acel moment, unul dintre cele mai bune campionate ale Europei. La Fiorentina, Marius Lăcătuş a fost coleg, printre alţii, cu Diego Fuser, Carlos Dunga, Stefano Borgonovo sau Renato Buso. A jucat doar un sezon la Florenţa, timp în care a marcat trei goluri în 21 de meciuri.

Digisport.ro

FOTO Proteste la Munchen. ”Nici nouă nu ne place de tine! Ieși de pe stadionul nostru” / ”Își mulg fanii ca pe vaci”

A urmat experienţa Real Oviedo, unde a jucat timp de două sezoane şi unde i-a pus o piedică serioasă Realului Madrid, unde juca Gică Hagi, în cursa pentru câştigarea campionatului. Se întâmpla în sezonul 1991-92, primul în tricoul lui Oviedo. Spre finalul meciului, o minge bâlbâită de defensiva Realului ajunge la Marius Lăcătuş şi acesta înscrie. La finalul sezonului, această înfrângere va conta enorm pentru echipa lui Gică Hagi.

După două sezoane jucate în prima liga a Spaniei, Marius Lăcătuş revine în fotbalul românesc, la Steaua. Spaniolii îi cereau să uite de echipa naţională dacă semnează prelungirea contractului. “Fiara” a preferat să revină în ţară, chiar dacă Anghel Iordănescu nu l-a selecţionat în lotul pentru Campionatul Mondial din vara lui 1994.

Cel mai galonat fotbalist român

În vara lui 1993 s-a întors la Steaua, lucrurile erau schimbate la clubul din Ghencea. Generaţia care triumfase la Sevilla dispăruse, însă existau fotbalişti talentaţi. Pe banca tehnică îl regăsea pe Ienei, acesta fiind ajutat de Tudorel Stoica. Lăcătuş, la 29 de ani, devenise omul cu experienţă, cel în jurul căruia se construia o echipă care să domine campionatul.

Chiar dacă ratează Mondialul din 1994, Marius Lăcătuş continuă la echipa naţională, dar începe şi să adune din nou trofee în competiţia internă. Steaua câştigă cinci titluri la rând, astfel că “Fiara” ajunge la 10 medalii de campion în tricoul echipei din Ghencea. Bifează meciuri în Liga Campionilor, iar în jurul său cresc tineri fotbalişti. Joacă la EURO 96, o revanşa a lui “Puiu” Iordănescu, omul care îl sărise din schemă cu doi ani înainte.

Pe 4 decembrie 1997, atunci când erau trase la sorţi grupele de la Mondialul din 1998, Marius Lăcătuş juca într-o selecţionată a Europei. Numărul 7 al Stelei evolua lângă Andreas Kopke, Fernando Hierro, Paul Ince, Zinedine Zidane sau Patrick Kluivert. După doar 60 de secunde, Marius Lăcătuş marca în poarta lui Jacques Songo’o.

În iarna lui 2000, Marius Lăcătuş pleacă la FC Naţional, unde va juca doar jumătate de sezon. La sfârşitul sezonului 1999-2000, “Fiara” agăţa ghetele în cui, dar lăsa în urma lui o cariera fabuloasă. 14 ani jucase în tricoul Stelei, în tot acest timp întrând în inimile celor care veneau în Ghencea. L-au poreclit “Fiara” pentru determinarea din teren, uneori dusă până la extrem. Palmaresul său este unul de invidiat, cu zece titluri câştigate, record în fotbalul românesc, dar şi şase Cupe ale României, trei Supercupe, o Cupă a Campionilor Europeni şi o Supercupă a Europei.