Deși a început bine play-off-ul, cu 4 puncte în primele două etape, și s-a calificat în semifinalele Cupei României, FC Hermannstadt a pierdut ultimul meci împotriva ultimei clasate de la acea vreme. Echipa lui Ilie Stan, Gloria Buzău, i-a învins pe sibieni, fapt ce a creat diverse conflicte între antrenor, jucători și conducere.
Marius Măldărășanu a avut un discurs dur la finalul partidei contra buzoienilor și a declarat că echipa sa se bate la retrogradare, fapt ce i-a iritat pe oamenii din conducerea sibiană. Totodată, el a spus că înțelegerea lui expiră în această vară, însă își va duce înțelegerea până la final, declarație ce a fost interpretată de oamenii din fotbalul românesc ca un „mesaj de adio”.
Antrenorul celor de la FC Hermannstadt a clarificat situația contractului său, precizând că negocierile sunt în desfășurare, însă până acum nu s-a ajuns la un acord: „(n.r. Plecați de la Hermannstadt la finalul sezonului?) Cum adică să plec? Nu a fost nicio discuție cu cei din conducere până acum.
Referitor la contract, la un moment dat a fost doar o propunere, atât, dar nu ne-am înțeles. Nu am spus că plec, ci îmi voi duce contractul până la final. Rămâne de văzut dacă ne înțelegem. Suntem pe locul 1 în play-out, suntem în semifinalele Cupei României, adică și atunci când e bine nu e bine? Este de înțeles că toate echipele din play-out se bat la retrogradare. Eu am dat mereu exemplul Astrei, care a terminat la un punct de play-off, dar a retrogradat în acel sezon.
Eu trebuie să suflu și în iaurt. Noi (n.r. Hermannstadt), în acest moment, suntem la 5 puncte de baraj. Noi ne dorim să terminăm pe primul loc și am mai spus asta, dar dacă noi pierdem cu Gloria Buzău, nu trebuie să tragem un semnal de alarmă? Eu asta cred”, a spus Marius Măldărășanu, conform iamsport.ro.
Marius Măldărășanu este convins că zvonurile privind o posibilă despărțire de club, înainte de expirarea contractului, sunt lansate în presă cu scopul de a destabiliza echipa. Convingerea lui este cu atât mai întemeiată cu cât Ștefan Băcilă, unul dintre acționarii de la Sibiu, a declarat, în exclusivitate pentru FANATIK, că își dorește ca tehnicianul aflat pe banca lui Hermannstadt din 2021 să continue. Între timp, Măldărășanu rămâne concentrat pe obiectivul echipei și își menține jucătorii motivați până la finalul sezonului:
”Pe mine nu m-a sunat nimeni din conducere să-mi reproșeze ceva. S-a așteptat o înfrângere (n.r. cu Gloria Buzău, scor 0-2) ca să apară anumite chestii ca să destabilizeze, dar asta nu se va întâmpla. Dacă cei din conducere vor să mă demită nu știu, pe mine nu m-au anunțat. Eu am meci în trei zile (n.r. cu Petrolul). M-ar fi anunțat până acum. Această chestie e plecată de undeva.
La un moment dat a fost o ciornă trimisă de Nico (n.r. Daniel Niculae) pe baza căreia să discutăm, i-am spus că nu e în regulă, iar mai multe nu spun, pentru că nu aș vrea să îmi negociez contractul în presă. Negocierile pot fi pozitive sau nu. Dacă nu ne înțelegem, putem să ne strângem mâna. Dacă Măldărășanu nu va mai fi la FC Hermannstadt, atunci va fi în altă parte”, a mai spus Marius Măldărășanu.