Antrenorul sibienilor a fost deranjat de faptul că jucătorii săi au făcut mai multe greșeli nepermise și că nu au reușit să finalizeze ocaziile bune pe care le-au avut.
Marius Măldărășanu a fost dezamăgit după o nouă înfrângere a lui Hermannstadt, de această dată împotriva lui Dinamo: „O înfrângere, încă o dezamăgire, nu a fost un joc bun, dar nu pot spune că Dinamo, în afară de a avea posesia, au avut ocazii mari.
Au avut posesia la început şi au câştigat teren, noi am reuşit să închidem spaţiile. A apărut acel penalty, 0-1, am ieşit bine de la cabine şi am pus presiune”.
„Ne lipseşte şi şansa, e adevărat, după care au temporizat jocul, au marcat golul al doilea şi e o situaţie dificilă pe care nu ne-o explicăm. Acum jucăm mai închis şi tot primim goluri, chiar dacă adversarul nu a avut ocazii mari.
E adevărat, am mai spus-o că ai nevoie şi de şansă, de noroc şi noi n-am avut-o. Nu vrea să intre şi e un moment foarte greu”, a mai spus Marius Măldărășanu.
„Sunt lucruri normale, când apar atât de multe înfrângeri, patru la număr, dar sunt lucruri normale. Întâi să discute cu mine şi după vom vedea. E o săptămână dificilă, avem meci în Cupa României şi după la Rapid.
E o situaţie pe care clubul trebuie s-o gestioneze faţă de mine şi de jucători, că noi suntem vinovaţi. Şi eu sunt supărat şi aş putea spune multe, dar cuvintele rămân şi dor. ”, a continuat Marius Măldărășanu.
„Nu simt că fotbaliştii n-ar juca pentru ca eu să plec. Nu simt asta şi aş putea simţi asta. Nu mai contează dacă mă susţin sau nu, că eu răspund de rezultate şi sunt cele din ultima perioadă. Vedem ce se întâmplă”, a mai spus antrenorul sibienilor.
„Nu poate fi spus nimic acum. Poate ne-am crezut mai buni decât suntem. Îmi găsesc greu cuvintele. Am fost stresați să nu luăm gol, am scăpat fundașul… parcă era liber pe tot terenul și am luat gol.
Nu am fost bărbați, degeaba se dă vina pe antrenor. Este vina noastră, nu este vina domnului Măldărășanu. Poate ne credem noi prea buni, cert este că trebuie să strângem rândurile pentru că pierdem puncte.
Dacă până de Crăciun nu ești într-o poziție bună, va fi foarte greu. Probabil după victoria cu șase goluri împotriva celor de la Poli Iași ne-am luat-o în cap. Dacă nu tratăm serios fotbalul, fotbalul te pedepsește”, a spus și Ianis Stoica.
Nu avem ce să mai facem, asta e realitatea. Facem aceleași greșeli, pierdem mingea și primim gol. Nu știu dacă a fost penalty în prima repriză, poate altfel ar fi arătat meciul dacă nu era penalty.
Nici acum nu e foarte relevant clasamentul, mai sunt multe meciuri de jucat, e greu să mai ajungem în play-off, dar trebuie să băgăm capul în pământ și să continuăm să muncim și să sperăm că vine și soarele pe strada noastră.
Nu e problema mea cu privire la antrenor. Dacă e vina cuiva, este vina noastră. Noi suntem alături de antrenor, suntem în aceeași oală. Ar trebui să fim cu toții dați afară, dar în fotbal știți că antrenorul plătește din păcate”, a spus Valerică Găman.