Fotbal intern

Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra! Merge în Liga 2!

15.09.2018 | 22:46
Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra

Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra Giurgiu, cu toate că echipa de la malul Dunării nu pierduse niciun meci în startul sezonului din Liga 1 Betano. Fostul rapidist va merge în Liga 2, la Energeticianul, formaţie care joacă meciurile de pe teren propriu la Petroşani.

În urmă cu două săptămâni, Cristian Dulca a fost dat afară de conducerea Energeticianului, iar interimatul a fost asigurat de George Zima. Sâmbătă, în etapa a 7-a din Liga 2, nou-promovata a fost învinsă de CS Mioveni, scor 1-2, iar oficialii clubului au decis să-l aducă la echipă pe Marius Măldărăşanu.

Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra

Marius Măldărăşanu, demis de la Astra Giurgiu, este alegerea oficialilor clubului Energeticianul, urmând ca un acord să fie semnat cu echipa patronată de omul de afaceri Nicolae Sarcină. După şapte etape, formaţia care joacă pe stadionul “Jiul” din Petroşani ocupă locul zece, cu tot atâtea puncte.

Marius Măldărăşanu, dezamăgit după ce a fost demis de la Astra

“A fost o decizie a conducerii, pe care o accept. E surprinzător, știu… Dar nu am ce să fac. M-a sunat Dani Coman pe la prânz și mi-a spus care este decizia conducerii. Eu unul o accept, chiar dacă sunt surprins de ea. Nu am ce să-mi reproșez. Poate cei de acolo voiau să avem mai multe puncte după 7 etape, puteam să facem chestia asta, dar așa a fost să fie. Să nu uităm că Astra în acest moment e neînvinsă în clasament. Eram în grafic, dar probabil că ultimul egal cu Voluntari nu le-a picat bine. Da… Puteam face mai mult.

Mi s-a propus să rămân secund, dar aș fi dat cu bâta-n baltă dacă acceptam. Nu am cum să accept așa ceva, să fim serioși. Îl respect mult pentru domnul Mulțescu, le mulțumesc și celor de la Astra că mi-au dat șansa să antrenez în prima ligă, dar chiar n-am cum să stau la un club doar să iau bani… Iubesc mult meseria asta, am pornit pe un drum, nu am cum să fiu secund. Accept această decizie, dar sunt surprins. Am întâlnit acolo o echipă bună, unită, omogenă și îi doresc mult succes pe viitor”, a declarat Marius Măldărăşanu după ce a plecat de la Astra Giurgiu.

Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra
Marius Măldărăşanu şi-a găsit echipă după ce a plecat de la Astra