Angajatul Teatrului Național din București s-a confruntat cu probleme după ce a intrat în șoc hipotermic. Actorul se afla pe o scenă din Marea Britanie, întreaga pățanie fiind dezvăluită de scenarista Lia Bugnar în mediul virtual.
Marius Manole se afla în timpul unei piese de teatru în Birmingham, când a început să tremure necontrolat din cauza faptului că în sală era frig și pentru că într-o scenă trebuia să apară aproape dezbrăcat.
Din păcate, actorul a intrat în șoc hipotermic în clipa în care trebuia să aibă un schimb de replici comic cu colega de ”pat” Maria Obretin.
„Marius tremura ca varga. Îi clănțănea barba îngrozitor și vorbele clantaninde se rostogoleau în sală sub privirile speriate ale Pisicii. Pentru că englezii ăștia cred diferit despre căldură.
Ei cred că frigul de crapă pietrele e tot o varianta a căldurii. Varianta pe care ne-au oferit-o pe scenă și în culise. Se zice că în scenă nu simți boala, frigul, căldura, că îți trec toate de la adrenalină.
Doar că Marius era ud după dansul ăla de parcă ieșise de sub dus. Șoarecele intrase în șoc hipotermic de la frig, transpirație, foame (că vrea trup de zeu) și mai ales oboseală. Crunt e că spectatorii rădeau în continuare.
Cu cât tremură Șoarecele mai tare, cu atât rădeau ei mai rău. Carmen nu mai nimerea replicile. Se uită la Marius și la fiecare cuvânt era pe punctul de a-l lua în brațe și a-l scoate de pe scenă.
Marius a tremurat ore în șir după spectacol: «Șoarece, tu o să mori într-o zi pe scenă». El clănțănind și râzând «Cre’ că»”, a scris Lia Bugnar pe pagina de Facebook.
Scenarista și fosta concurentă de la Asia Express a precizat că în cele din urmă actorul și-a revenit după ce a reușit să doarmă mai multe ore. Fosta iubită a lui Damian Anghel i-a fost alături în toată această perioadă.
Vedeta în vârstă de 44 de ani a primit mai multe pături pentru a se încălzi. Ulterior, Lia Bugnar și Marius Manole au luat trenul și au plecat la Londra unde au susținut două reprezentanții ale spectacolului „Ce avem noi aici?”.