“Sistemul VAR fragmentează jocul, nu destine, ca alte sisteme”

Marius Mitran   
în Stiri sportive
11/12/2017, 10:25
“Sistemul VAR fragmentează jocul, nu destine, ca alte sisteme” GALERIE FOTO

Am trăit timpurile în care stadioanele din România erau locuri de execuţii publice. Am trăit vremurile în care FC Olt Scorniceşti, Victoria Bucureşti şi Flacăra Moreni erau tot atât de periculoase precum Real Madrid, Bayern München sau AC Milan. Cu uşoara observaţie că în faţa spaniolilor, nemţilor ori a italienilor mai aveai ceva şanse. Puţine, dar aveai. Cu echipele familiei Ceauşescu, ale Miliţiei şi ale generalilor de Securitate nici măcar nu se punea problema. Sau dacă erai atât de inconştient încât să le ridici probleme – au existat cazuri! – interveneau automat măştile însângerate ale hoţiei pe linie de partid şi de stat. Care, la ordin, dar în cele mai multe dintre cazuri şi contra cost, rezolvau. Scoteau golurile dintr-o poartă şi le vârau în cealaltă, unde trebuiau puse, cu o dexteritate aproape chirurgicală.

Când nu reuşeau, rareori şi pe bază de coborâre a lui Dumnezeu pe teren (altă explicaţie nu stă în picioare!), interveneau alte sisteme. Că mai erau. De pildă, Universitatea Craiova, care în acei ani tăvălea cam tot ce prindea prin Europa, de la Leeds şi Fiorentina la Bordeaux şi Kaiserslautern, de la Antognoni şi Bertoni la Tigana, Giresse şi Brehme, era scoasă din Cupa României de Minerul Certej. Deşi pe teren fusese 5-0 pentru Balaci şi Cârţu. Da, numai că sistemul descoperise că un puşti de 17 ani, băgat la 4-0 în meci, Florin Cioroianu, avea două cartonaşe galbene şi era, de fapt, suspendat pentru meciul ăla. E drept că primul cartonaş îl luase în clasa I, în trimestrul III, în derbiul dintre I-a A şi I-a C, dar, vigilent, sistemul aflase.

Brigăzile de arbitri însă rezolvau mai repede şi mai multe. La trei decenii de la acele timpuri, ani pe care i-am petrecut în mare parte în presă, povestind fotbalul, ori chiar în fenomen, implicat acum în ceea ce este Liga Profesionistă, pot să spun că sistemul VAR (Video Assistant Referee) este mai mult decât o expresie a modernităţii, a dezvoltării uluitoare a acestei industrii sau religii care e fotbalul. Este o necesitate. Este „apă pentru elefanţi”, este supravieţuire.

Nu vreau să lungesc vorba. Dacă în acei ani era hoţie, în anii din urmă este multă, multă incompetenţă. Arbitrii români au trecut de la plierea pe sistem, de la a sluji sistemul la a fi verticali, dar fără pricepere, cu excepţiile de rigoare. „Corpul de balet” pe care un mare nume, Adrian Porumboiu, îl tot amintea, a devenit un corp amorf, inert, uneori orb.

Fotbalul e altul în 2017, nu doar arbitrajul. Iar azi fotbalul e scump, e pe bani mulţi şi nu-şi mai permite piruete, mers pe poante şi colanţi. Liga 1 are un buget de 27,5 milioane de euro net pe sezon şi împărţirea acestor bani către cele 14 echipe care o alcătuiesc trebuie să respecte o grilă. Ce se întâmplă, ce se judecă pe gazon, cum se judecă acolo, de la banalul ofsaid şi până la destinul unui antrenor sau al unor jucători condamnaţi sau nu la eşec, intră în acea grilă. Sistemul VAR nu e nici ieftin, nici scump. E ca viaţa. E obligatoriu, e o formă de a face dreptate şi, da, fragmentează jocul. Dar nu fragmentează destine, ca altădată. Alte sisteme se ocupă de asta.


Închide ×