Editoriale

Mitran: “E bine ce face Hagi cu Ianis? Nu e bine, tovarăşi, nu e bine!”

Editorialistul FANATIK.RO combate ironic atacurile mârlăneşti la adresa lui Gheorghe Hagi, care a "îndrăznit" să-l readucă din Italia, de la Fiorentina, pe fiul său, Ianis Hagi
10.01.2018 | 15:55
Mitran E bine ce face Hagi cu Ianis Nu e bine tovarasi nu e bine

Întâi şi întâi au fost anonimii, îi ştiţi, cei care comentează fără să-şi asume nimic. Au venit apoi oamenii de fotbal. Şi întrebaţi, şi neîntrebaţi. Mai mult neîntrebaţi, dar destui şi cei întrebaţi. “Ce ziceţi de faptul că Hagi a mers în Italia să-l ia înapoi pe Ianis de la Fiorentina? E bine că a intervenit”?

Se subînţelege: adică în viaţa şi în cariera băiatului său.

Şi, când colo, ce să vezi, ultimii pe listă, dar nu cei din urmă, şi ziariştii. Dar întrebările lor au fost mai rafinate, mai aşa şi pe dincolo, care scrise mai adânc, care mai vocale, mai orale, că altfel nu ştiu cum să le zic. Deşi ştiu, mint că nu ştiu.

Hagi: “Alor mei le-am dat ce era mai important, totuşi. Numele”

Fel de fel de jucători, toţi fotbalişti, toţi căpitani au ţinut neapărat să-şi dea şi ei cu părerea. E bine ce face Hagi? Nu, nu e bine, tovarăşi, nu e bine deloc!

Pe la alte emisiuni, alţii, tot fotbalişti, tot căpitani. Toată lumea, am înţeles eu, într-un târziu, cam ştia ce ar fi trebuit să facă Hagi, în afară de Hagi însuşi. Şi după ce că nu ştia, nici nu vroia să înveţe.

Pentru că ar avea de la cine. După avalanşa de opinii pe tema transferului lui Ianis, poţi fi încredinţat că Hagi e ultimul care ar trebui să judece situaţia şi să se implice în cariera propriului său băiat.

În viaţa acestui om, Gică Hagi, nimic nu a venit uşor. Nu e timp şi nici loc acum şi aici, să intrăm într-o discuţie, eu am credinţa mea, dumneavoastră poate aveţi alta. Tocmai pentru că a muncit mult, a alergat şi a strâns din dinţi, copil şi adolescent fiind, Hagi a înţeles foarte repede nu doar fotbalul, ci şi viaţa. E adevărat, geniul l-a primit de la Dumnezeu (el spune că de la părinţi, ceea ce e acelaşi lucru), dar Hagi nu înseamnă azi, în România, doar fotbal. Hagi e o secvenţă din viaţa noastră, într-o ţară confuză, ale cărei criterii de valoare au fost complet răsturnate. Hagi e un model într-o lume în care nimic nu mai stă în picioare înaintea calculelor, înaintea banilor. Hagi s-a jucat de-a omul bun şi dând totul de la el, a început să piardă din popularitate, din admiraţia oamenilor, din siguranţa propriei vieţi. Orice neam l-ar fi iubit şi mai mult, măcar pentru faptul că a dărui e mai important decât a fura. Hagi s-a gândit ca povestea lui să nu rămână unică, ca România să meargă mai departe cu un altul ca el, fie că e fiul lui sau altcineva. A alergat vreo 30 de ani, la început ca un copil amărât, mai apoi ca un zeu, şi tot ce a câştigat, dar absolut tot, a pus pe masă şi a început să construiască. Academia, stadionul de pe deal, birourile, terenurile, bucătaria, foişorul, băile, vestiarele, scările. Mai ales scările.

Mai demult, l-am întrebat dacă e corect să ia toată averea, care ar fi fost a copiilor lui şi să o dea altora, pentru ca şi acei copii să ajungă într-o zi ce a fost el într-o viaţă. “Alor mei le-am dat ce era mai important, totuşi. Numele. Când m-a născut mama, numele de Hagi nu însemna ce înseamnă azi. Mă gândesc că o să îi ajute”.

Acum câteva zile, Gică şi-a luat băiatul de 19 ani acasă, plătind 2 milioane de euro Fiorentinei. Nu a comentat nimic, nu a răspuns nimănui. În mintea multora, Hagi i-a făcut rău lui Ianis. Oameni care n-au pus două paie cruce toată viaţa, oameni pe care nu-i ştiu prea bine nici vecinii, oameni care şi-au făcut din ură un mod de viaţă, au dat sentinţe fără să clipească. Nu e prima oară când lui Gică i se întâmplă să afle rechizitorii la adresa sa. Şi când era cel mai bun fotbalist din lume, şi când s-a apucat de antrenorat, şi acum, ca tată, Gică n-a fost ocolit de atacuri mârlăneşti. Doar că el a continuat să zâmbească şi să creadă în visul lui.

De vreo 19 ani, Ianis e şi visul lui, e şi copilul lui. Fiorentina a fost un episod nici necesar, nici elocvent pentru puştiul cu cifre mai bune la vârsta lui, decât cele ale lui Mutu sau Adrian Ilie, cum impecabil a demonstrat şi scris Dan Udrea.

Judecarea lui Ianis e de fapt dovada că marea greşeală a lui Gică Hagi e că face. Şi crede. Sau poate că e, într-o ţară şi într-o lume în care ne-am obişnuit să stăm în genunchi doar pentru a avea, ideea lui că “a fi” e mai important. Dar, la noi, asta s-ar putea să se pedepsească. De fapt, se pedepseşte.