Undeva, în Ungaria, noaptea trecută s-a visat. Dar și în Oltenia de acasă, și-n toată România pe unde mai suntem, noi, oltenii, am visat. Pentru că aceasta, care s-a dus deja, noaptea asta, albastră până spre albul clar al dimineții, a fost ultima dinaintea unui altfel de vis, pe care îl vom face posibil și obligatoriu. Noi, toți, că la Universitatea nu joacă niciodată doar cei din teren. Mă rog, ei sunt acolo pentru astfel de nopți și de dimineți, ei sunt acolo, de fapt, pentru a învinge în marile nopți care vor veni. Ei visează și cred. Iar noi credem și visăm. E aproape același lucru.
Miercurea asta e prima. Miercurea viitoare, pe 15 iulie, va fi cea de a doua. Și tot astfel, din săptămână în săptămână, exact asta se va visa să se întâmple. Și visul se va tot repeta, din șapte în șapte zile, până se va împlini.
ML Vitebsk, în paranteză Belarus, închid paranteza, în noaptea asta, în Ungaria, pe teren neutru, din cauzele știute. Acesta este adversarul nostru de început de drum, era să scriu de vis. Oricum, nu e greșit nici așa, nici așa. Primul tur preliminar din UEFA Champions League, o competiție nouă pentru Știința noastră.
Cea veche se numea Cupa Campionilor Europeni, și, în ani, am fost opriți de suedezii de la Atvidaberg, în 1974, 2-1 și 1-3, cu golurile victoriei date de Zeul Oblemenco, apoi de giganții Internazionale Milano, în 1980, și Bayern Munchen, în “sferturile” de finală din martie 1982. Ultima oară, de aproape nimeni în târg, căci Târgul era mic pe atunci, Apollon Limassol, în 1991.
Acum însă e acum! Acum nu ne mai poate opri nimeni, până ce visul de a intra în Grupa cea Mare nu se va îndeplini.
Universitatea Craiova are o echipă atât de valoroasă, de colecție vară-toamnă-primăvară, încât, după foarte mulți ani, cu siguranță prea mulți, se poate uita la fotbalul mare pe fereastra de sus a citadelei pe care singură și-a construit-o. Din vise mai întâi, care, în cele din urmă, s-au transformat în fapte și i-au adus titlul de campioană a României, iar de aici, vorbă filosofului, totul e posibil în cea mai bună dintre lumile posibile.
Știința este, azi, în acest punct al plecării spre noi orizonturi. Știe cum e acolo, pentru că are amintiri. Poate să ajungă acolo, iar, pentru că deține valori. O ecuație simplă care se cere rezolvată încă de la început, încă de azi, cu cei de la Vitebsk în față, pentru a face loc altora, mai complicate, mai dure, infinit mai grele. Dar le va desface și pe acelea, și va obține rezultatul corect, pe măsura investițiilor uriașe făcute. În oameni, înainte de orice! Pentru că legendele din tribună, de pe “Ion Oblemenco” vor interacționa din nou cu cei de pe teren, cum o fac de ceva vreme, nu știu cum, telepatic, metafizic, dar o fac. Craiova a reintrat pe “marile bulevarde ale fotbalului”, cum scria cândva nea Vanea Chirilă, acum peste patruzeci de ani, însă deloc întâmplător, pentru că povestea o mare performanță care era, aproape în totalitate, a Craiovei.
O Maximă care juca în numele României, o altfel de României, desigur, care era Universitatea de fotbal Craiova. Va fi greu, mă repet, dar va fi frumos. Va fi cum a mai fost. În casa Științei noastre s-au deschis ferestrele către anumite orizonturi pe care, azi, nici măcar nu le bănuim. Dar despre care, în mod ciudat, avem amintiri! Iată un paradox pe care doar Craiova îl poate permite!