Fotbal intern

Marius Nicolae le răspunde contestatarilor care spun că este “sifonul” presei: “Rezist! Ei nu înţeleg că am refuzat 5 oferte”. Exclusiv

08.03.2021 | 21:48
Marius Nicolae le raspunde contestatarilor care spun ca este sifonul presei Rezist Ei nu inteleg ca am refuzat 5 oferte Exclusiv
ADVERTISEMENT

Managerul sportiv de la Dinamo, Marius Nicolae, este unul dintre cei mai contestaţi oameni de la club. Florin Prunea, Ionel Augustin sau Ion Marin l-au criticat pe manager pentru transferuri, iar în spaţiul public Marius Nicolae a fost acuzat că este “sifonul” presei după ce ar fi lăsat să se afle în spaţiul public incidentul în care Geani Creţu şi Andreas Mihaiu au făcut o glumă macabră la adresa lui Nepomuceno. 

Marius Nicolae le-a răspuns contestatarilor în FANATIK spunând că cel mai probabil alţii sunt deranjaţi că a ajuns într-o funcţie din management chiar dacă nu a fost fotbalist şi nu are pe nimeni important în spate.

ADVERTISEMENT

Marius Nicolae le răspunde contestatarilor care spun că este “sifonul” presei: “Deranjez foarte mult!”

Managerul sportiv a spus că a refuzat anterior cinci oferte de la Dinamo de la Ionuţ Negoiţă şi Pablo Cortacero, însă nu avea cum să îi refuze şi pe suporteri. Marius Nicolae susţine că nici nu s-a uitat la contract în momentul în care l-a semnat:

“Nu înţeleg de ce Florin Prunea are atât de multă răutate la adresa mea. Dacă la domnul Ion Marin şi la domnul Augustin am înţeles, mi-au spus că n-au nimic cu mine şi au vrut să tragă un semnal de alarmă la adresa celor care lasă clubul, nu înţeleg la domnul Prunea. 

ADVERTISEMENT

Personal, cred că deranjez foarte mult prin faptul că nu am făcut fotbal de performanţă, nu sunt nepotul cuiva, nu am pe nimeni în spate, nu sunt un om de afaceri sau să am câteva milioane de euro şi să vin să conduc. 

“O să vedem cât rezist şi în momentul în care voi pleca sau mai devreme o să spun cu ce m-am ocupat”

Probabil de asta deranjez foarte mult. Cine este? Cine l-a adus? Ce caută ăsta aici? Probabil va fi un moment zero în care voi spune şi eu ce am făcut la Dinamo. Săptămâna viitoare se fac două luni de când am ajuns la club. O să vedem cât rezist şi în momentul în care voi pleca sau mai devreme o să spun cu ce m-am ocupat zi de zi. 

ADVERTISEMENT

Poate şi asta deranjează. Apar pe la televizor sau într-un interviu, apar pe bancă la meci şi cam atât fac eu. Poate lumea mă judecă şi după lucrurile astea. Dar programul meu este altfel: plec de dimineaţa şi mă întorc noaptea sau nu mă întorc deloc şi sunt foarte multe lucruri de care mă ocup.

“Mă întreb şi eu de unde atâta răutate”

Am fost o prezenţă discretă, inclusiv la Petrolul unde vorbeau jucătorii şi antrenorii de mine. Nu ştiu de ce nu îl întreabă ceva pe Răzvan Lucescu de mine? Pe Mutu, pe Teixeira sau alţi jucători importanţi? Pentru că atunci lumea s-ar convinge cine e Marius Nicolae. 

ADVERTISEMENT

Aşa, doar oameni care vorbesc rău. Chiar nu vreau să le răspund. Unii dintre ei au făcut ceva pentru Dinamo. Mă întreb şi eu de unde atâta răutate. Poate la un moment dat o să ies şi eu să spun ce am făcut la Dinamo. Dar deocamdată este prea devreme. Ne concentrăm pe licenţă, pe organizarea evenimentului cu Dinamo Kiev, pe partea sportivă. Asta e.

“Nu aveam cum să refuz pentru a cincea oară Dinamo”

Nu Mario Nicolae. El este trecător la Dinamo. Rezistă, haştag rezist. Lumea nu înţelege că eu am acceptat să vin la Dinamo în condiţiile de faţă şi nu se îngrămădea nimeni. Când am semnat cu Dinamo, nu m-am uitat pe contract.

Nu aveam cum să refuz pentru a cincea oară Dinamo. Şi când spun că am avut cinci oferte, sunt argumentate. Ei nu înţeleg asta. Am avut oferte de la domnul Negoiţă, în 2017 Cosmin Contra voia să colaborăm, a mai fost oferta lui Cortacero (râde). El oferta pe toată lumea, a făcut-o şi cu mine pentru o sumă mare de bani. 

“Lumea văd că se ia de mine şi că sunt creştin practicant. Da, rezist şi datorită lui Dumnezeu”

Am venit la Dinamo pentru că nu aveam cum să refuz suporterii. Lumea văd că se ia de mine şi că sunt creştin practicant. Da, rezist şi datorită lui Dumnezeu. Nu le pun la inimă. Altceva mă afectează. 

Mă afectează că nu aduc sponsorii pe care îi vreau la Dinamo, că jucătorii pe care i-am adus poate nu dau satisfacţie deocamdată. Sau rezultatele echipei nu sunt cele care ar fi trebuit să fie. Mai vorbeam cu ceva prieteni apropiaţi.

“Cred că am schimbat şi am lucrat cu peste 400 de fotbalişti”

Aceşti oameni care vorbesc şi care rănesc, nu îşi dau seama de un singur lucru. Poate ei au copii. Ce îi înveţi pe ei? Dacă nu eşti fotbalist, dacă nu eşti cu un statut social ridicat, nu poţi niciodată să faci nimic în viaţă? 

Văd că aceşti oameni oricum se atacă între ei, nu e vorba doar de Marius Nicolae. Da, n-am făcut fotbal de performanţă, dar am abc-ul fotbalului. Am fost 8 ani la copii şi juniori la FC Argeş şi la 19-20 de ani eram deja în club, care la vremea aceea era tot sus. Mi-am făcut ucenicia mult.

Am lucrat şi la Internaţional Curtea de Argeş, am fost în străinătate 9-10 luni în China, am tot lucrat mereu cu fotbal. Cred că am schimbat şi am lucrat cu peste 400 de fotbalişti. Eu chiar cred că am ceva în spate care să mă lase să îmi dau măcar cu părerea. 

“Că mi-a spus Penescu de jambiere, acum aud că sunt baxuri de jambiere, mâine-poimâine aud că e un tir de jambiere”

S-a încercat ieri cu Giovani Becali, că din cauza mea a căzut un meci amical cu Galatasaray. Cum să pice din cauza mea când eu am venit ideea să se joace un astfel de meci amical şi nu s-a pus problema de nimic altceva doar de faptul că ei n-aveau unde să joace. Sunt probleme mari în Turcia şi nu numai la Galatasaray.

Tot ce vreau e ca aceşti oameni să vină cu argumente. Că mi-a spus Penescu de jambiere, acum aud că sunt baxuri de jambiere, mâine-poimâine aud că e un tir de jambiere. Nu au cu ce să vină concret”, a spus Marius Nicolae pentru FANATIK.

Marius Nicolae a venit la Dinamo la mijlocul lunii ianuarie şi s-a ocupat de campania de transferuri din iarnă. Managerul sportiv a fost criticat pentru transferurile lui Kongshavn, Nepomuceno şi Morsay, care încă nu au confirmat la club.

  • 15 ianuarie 2021 e data la care Mario Nicolae a deveni directorul sportiv al „câinilor”
  • 35 de ani are oficialul dinamovist
ADVERTISEMENT