Fostul atacant a jucat primul său meci pentru prima reprezentativă contra Letoniei. Sub comanda selecționerului Emeric Ienei, „tricolorii” s-au impus cu scorul de 2-0, iar fostul fotbalist de la Dinamo și Sporting, printre altele, a reușit atunci să marcheze un gol și să ofere și o pasă decisivă.
Acum, el și-a adus aminte de acel moment fără îndoială extrem de important pentru cariera lui și a subliniat în mod special faptul că în acea partidă a evoluat cu numărul 6 pe tricou, în mod evident o situație inedită pentru un vârf, fiind vorba despre un număr atribuit în mod tradițional mai degrabă unui fundaș central sau unui mijlocaș defensiv.
Niculae a explicat că s-a ajuns în acea situație din simplul motiv că, fiind mezinul lotului la doar 18 ani, a fost nevoit să își aleagă ultimul tricoul purtat, iar acele rămăsese ultimul rămas disponibil.
De asemenea, cu aceeași ocazie, cel poreclit „Săgeată” a vorbit și despre faptul că o accidentare l-a împiedicat atunci să facă parte din lotul naționalei României pentru Campionatul European din 2000, în ciuda faptului că se recuperase totuși destul de rapid după acel moment nefast și în contextul în care anumiți oficiali ai Federației Române de Fotbal din acea perioadă i-au garantat faptul că ar fi urmat să fie convocat în cele din urmă.
„Am dat gol și pasă de gol. Dar știi cu ce număr am debutat, nu? E ceva… Numărul 6. Era numărul lui Gică Popescu, cu el juca Gică Popescu. Și eu fiind cel mai mic, 18 ani, da? Am luat ce mi-a rămas (n.r. râde). Și am marcat cu piciorul drept.
(n.r. Despre faptul că a ratat convocarea la Campionatul European din 2000) Am avut o accidentare la ultimul meci, cu Cipru, o lovitură care m-a ținut cam o lună. Dar imediat, cum am intrat, cu FC Bacău, am și marcat două goluri, m-au contactat cei de la Federație: ‘Bravo, felicitări, ține-o tot așa, o să fii în lot’. Ok”, a spus Marius Niculae la FANATIK DINAMO.