Sport

Marius Ștefănescu a vorbit despre o posibilă despărțire de FCSB: „Eu mi-am dorit să vin aici”

Marius Ștefănescu (26 de ani) a s-a decis. Atacantul lui FCSB a vorbit despre o posibilă plecare de la campioana României.
02.11.2024 | 20:27
Marius Stefanescu a vorbit despre o posibila despartire de FCSB Eu miam dorit sa vin aici
Marius Ștefănescu nu are de gând să plece de la FCSB. Sursă foto: colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Marius Ștefănescu a rupt tăcerea. După ce a marcat două goluri fabuloase în partida cu Dinamo din cadrul Cupei României Betano, atacantul venit de la Sepsi OSK a vorbit despre o posibilă despărțire de gruparea „roș-albastră”. Jucătorul nu are acest gând.

Marius Ștefănescu va rămâne la FCSB

Marius Ștefănescu a fost adus la campioana României în vara aceasta. Gigi Becali le-a plătit 1.3 milioane de euro celor de la Sepsi OSK în schimbul starului covăsnenilor.

ADVERTISEMENT

În campionat, atacantul a înscris doar un sigur gol în 10 partide. În schimb, în derby-ul din Cupa României Betano contra lui Dinamo, Marius Ștefănescu a rupt normele. A marcat ultimele două goluri ale FCSB-ului și campioana a bătut-o pe trupa din Ștefan cel Mare cu 4-0.

Atacantul a dezvăluit dorințele pe care le are la FCSB. Fotbalistul nu are de gând să se despartă de elevii lui Elias Charalambous, dorind să se afirme cât mai mult la echipă.

ADVERTISEMENT

„Nu m-am gândit niciun moment să plec de la această echipă. Eu mi-am dorit să vin aici. Nu am cum să plec după un timp atât de scurt. Vreau să demonstrez în continuare că merit să fiu la această echipă”, a spus Marius Ștefănescu, potrivit Sport.ro.

ADVERTISEMENT

Cifrele lui Marius Ștefănescu până acum

Conform publicației de specialitate Transfermarkt, Marius Ștefănescu valoarează 1.7 milioane de euro. Atacantul a sosit în vară la „roș-albaștri” și s-a remarcat din primul meci.

La debut, Ștefănescu a marcat un gol în cadrul Supercupei României. Astfel, Marius Ștefănescu a ridicat primul său trofeu cu noua echipă încă din prima partidă pentru FCSB. Supercupa dintre FCSB și Corvinul Hunedoara s-a încheiat 3-0 pentru campioana României.

ADVERTISEMENT

Atacantul a avut cele mai bune performanțe la Sepsi. A înscris de 37 de ori și a oferit 26 de pase decisive în 191 de meciuri în toate competițile pentru covăsneni.

Gigi Becali a avut ceva de zis despre jucător. După duelul cu Dinamo din Cupă, latifundiarul din Pipera a discutat despre situația lui Stefănescu la echipă. A făcut referire la dubla marcată contra „câinilor”.

„(n.r. Marius Ștefănescu) Trebuie să joci din minutul 1 așa, nu în minutul 60 să dai două goluri, că n-am răbdare de așa ceva. I-am zis lui Pintilii să îi spună să joace, să uite de tactica noastră, de emoții, și să-și amintească de fotbalul pe care-l juca”, a declarat Gigi Becali după Dinamo – FCSB 0-4.