Sport

Marius Șumudică, măsuri radicale la Al-Okhdood după ultima înfrângere: „Mă voi întâlni cu președintele, am probleme de familie, nu merit ce se întâmplă”

Marius Șumudică, reacție extrem de drastică după înfrângerea aspră suferită în Arabia Saudită: „Vom lua decizii dure în următoarea perioadă!”
08.03.2026 | 00:50
Marius Sumudica masuri radicale la AlOkhdood dupa ultima infrangere Ma voi intalni cu presedintele am probleme de familie nu merit ce se intampla
Marius Șumudică, antrenorul lui Al-Okhdood, în timpul meciului. Foto: X
ADVERTISEMENT

Al-Okhdood, echipa din Arabia Saudită antrenată de Marius Șumudică, a pierdut sâmbătă seară cu scorul de 0-5 pe teren propriu în fața celor de la Al-Fayha, în etapa cu numărul 25 din campionatul din această țară.

Marius Șumudică, extrem de supărat după Al-Okhdood – Al-Fayha 0-5

La finalul partidei, antrenorul român a anunțat că urmează să aibă o discuție importantă cu președintele clubului. Astfel, tehnicianul consideră că este nevoie de măsuri radicale în regim de urgență, cel mai probabil vizavi de jucători sau măcar față de unii dintre ei.

ADVERTISEMENT

Șumudică le-a explicat saudiților că a avut aspirații înalte în momentul în care a decis să vină la Al-Okhdood, astfel că nu poate accepta situația în care se află în prezent echipa.

De asemenea, el a vorbit și despre anumite probleme de natură personală pe care le are în această perioadă, în special despre faptul că acuză distanța mare la care se află față de familia sa. Astfel, concluzia lui Marius Șumudică a fost foarte clară: antrenorul consideră că nu merită sub nicio formă rezultatele foarte slabe înregistrate recent, prin prisma muncii intense pe care o depune.

ADVERTISEMENT

„Mă voi întâlni cu președintele clubului și vom lua decizii dure în perioada următoare. Am venit aici cu ambiții mari și fac tot ce pot, am probleme de familie, sunt departe de familia mea, nu merit ceea ce se întâmplă”, a declarat Marius Șumudică la finalul meciului Al-Okhdood – Al Fayha 0-5.

ADVERTISEMENT

Situație extrem de dificilă pentru echipa lui Marius Șumudică în clasamentul din Arabia Saudită

După această înfrângere, Al-Okhdood a rămas cu doar 13 puncte acumulate după 25 de meciuri disputate și se află pe locul 17, penultimul, la 6 puncte distanță în acest moment de poziția a 15-a, prima care asigură salvarea de la retrogradare, ocupată în prezent de Damac.

ADVERTISEMENT

În ultimele 5 etape din Arabia Saudită, echipa lui Șumudică a pierdut 4 meciuri și a obținut o singură victorie, în runda precedentă, pe terenul lui Al-Najma, scor scor 3-1. Pentru Al-Okhdood urmează partida din deplasare cu Al-Shabab, locul 13 în prezent, una dintre fostele echipe ale lui Marius Șumudică.