Fotbal international

Marius Șumudică a închiriat un avion privat cu 50.000 de euro și a plecat din Turcia!

21.03.2020 | 11:12
Marius Sumudica a inchiriat un avion privat cu 50000 de euro si a plecat din Turcia
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică s-a întors vineri noaptea în România, după ce campionatul Turciei a fost întrerupt din cauza crizei de coronavirus. Antrenorul român și staff-ul său au decis să nu mai stea în Turcia în perioada de pauză.

Marius Șumudică a închiriat un avion privat cu 50.000 de euro pentru a pleca de la Gaziantep, venind la București

Marius Șumudică a decis să închirieze un avion privat, pe care a plătit 50.000 de euro, și-a luat oamenii de încredere și au ajuns vineri noaptea la București.

ADVERTISEMENT

„La forma gravă de pneumonie pe care am avut-o de Sărbători cred că riscam mult prea mult. Eu am mai spus în glumă că am fost primul care a avut coronavirus, dar în ultima vreme nu mai sunt sigur că a fost o glumă.

Ce puteam să facem? În hotelul în care stăteam, unul cu 600 de camere, mai eram doar noi cinci. Au şi închis aripa unde eram şi trebuia să ne mutăm. 85 la sută din personal rămăsese acasă”a declarat Șumi la sosirea în țară.

ADVERTISEMENT

„Cum să mai rămân acolo? Mă rog la Dumnezeu ca totul să fie sub control în Turcia, să se treacă peste asta şi să ne putem reapuca de fotbal. Le-am şi spus că sunt gata să mă întorc, nici nu mi-am luat toate lucrurile de acolo”, spune românul.

Turcii de la Gaziantep s-au supărat pe Șumudică pentru decizia de a pleca în această perioadă de la echipă

Decizia românilor de a părăsi Turcia la câteva zile după anunțul federației turce de a suspenda Superliga nu le-a căzut bine șefilor de la Gaziantep. O declară chiar antrenorul echipei nou-promovate, unde în iarnă a ajuns și Alex Maxim.

ADVERTISEMENT

„Turcii s-au supărat, îi înţeleg pe de-o parte, dar cred că şi noi trebuie să fim înţeleşi. Mai ales că nimic nu este sigur, nu se ştie când se vor relua antrenamentele.

Prima dată au zis că marţi, apoi că joi, iar federaţia încă nu a luat o decizie… Se amâna din trei în trei zile. Programul făcut de Şumudică prevede liber pentru jucători până pe 1 aprilie, în condiţiile în care primul scenariu e să începem pe 17 aprilie.

ADVERTISEMENT

Sunt gata să mă întorc şi să ne batem pentru a termina în primele 10 echipe“, a încheiat Șumudică. El se află cu Gaziantep pe locul 9, cu 32 de puncte, după disputarea a 26 de etape și are ca obiectiv salvarea echipei de la retrogradare.

ADVERTISEMENT