Rapidul a obținut in extremis un punct în derby-ul cu CFR Cluj, disputat pe stadionul din Gruia. Echipa lui Marius Șumudică a egalat în minutul 90. Partida nu a fost lipsită de evenimente interesante. Antrenorul a avut o contră cu Nkololo la marginea terenului, din care a ieșit puțin șifonat.
Marius Șumudică a vorbit, la conferința de presă, despre felul în care a reușit să schimbe tactica pentru a obține măcar un punct din meciul cu CFR. Antrenorul a schimbat sistemul, iar modificările s-au dovedit inspirate. Burmaz, jucătorul venit de pe bancă, a marcat pe final golul egalizator.
„A fost un meci bun, în condițiile atmosferice date. Jucătorii chiar alunecau. Am întâlnit o echipă puternică din punct de vedere fizic. CFR Cluj e o echipă care câștigă trofee. Este greu să vii la o echipă și să o transformi într-una care să performeze.
Consider că astăzi am pierdut două puncte. CFR-ul a avut doar două ocazii. Golul lor a venit în urma unei faze fixe. Știam că Dan Petrescu este preocupat de acest lucru. Am greșit acolo, dar după am schimbat modulul de joc. Mi-a ieșit. Chiar a marcat Burmaz. Noi, în orice caz, am avut ocaziile mai clare”, a explicat Marius Șumudică.
Antrenorul Rapidului a ținut să laude atitudinea primitoare a spectatorilor de pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”. Marius Șumudică s-a declarat îndrăgostit de orașul Cluj, deși a vorbit și despre perioada complicată pe care a trăit-o la CFR.
„Clujul este un oraș care îmi place. Eu, când am plecat de aici, am lăsat-o calificată în grupele Conference League, o performanță destul de bună. Cred că, dacă aș fi rămas, aș fi reușit să câștig campionatul. Nu vreau să intru în alte polemici. Eu știu foarte bine cum am fost îndepărtat. Astea sunt alte lucruri.
Galeria CFR-ului mi-a scandat numele. Înseamnă că au rămas încântați de ce am făcut. Vă spun sincer, eu, când am intrat prima oară în Cluj, am crezut că sunt în Viena. Atât de bine m-am simțit. E unul dintre puținele stadioane unde nu sunt înjurat. Pentru mine, Clujul este un oraș cu niște oameni extraordinari. Nu mai vreau să vorbesc de perioada aia. Ne vom întâlni din nou în Cupă. Mi-aș dori să mai avem și meciuri în play-off”, a adăugat tehnicianul giuleștean.
De asemenea, Șumudică a făcut o scurtă comparație între mandatul său și cel al predecesorului său, Neil Lennon. Actualul antrenor al Rapidului consideră că echipa a început excelent returul campionatului regulat și anunță că își dorește cu orice preț victoria în derby-ul cu Petrolul.
„Dan Petrescu e un antrenor bun, care a studiat jocul nostru. În prima repriză nu am avut foarte multe reușite, dar am avut potență fizică în partea a doua. Fostul antrenor, domnul Lennon, a făcut doar cinci puncte în primele șase etape. În ultimele două etape, am făcut patru puncte. Nu bat niciun apropo. Stăm mai bine în retur decât în tur. Dacă batem Petrolul, va fi și mai bine. Sub comanda domnului Lennon, Rapidul a pierdut cu Petrolul”, a continuat Marius Șumudică.
Pe final, antrenorul giuleștenilor a explicat momentul confuz dintre el și jucătorul CFR-ului, Nkololo. Șumudică a clarificat situația, precizând că nu a existat niciun conflict.
„Nkololo a alunecat, săracul. Am încercat să îl țin, să îl opresc, dar din inerție mi-a dat un cot și mi-a spart puțin buza. Nu are nicio legătură. Și-a cerut scuze, mi-am cerut și eu scuze. Eu am făcut asta în speranța să nu cadă peste mine. Când a fost schimbat, și-a cerut din nou scuze. Nu am astfel de contre cu fotbaliștii”, a încheiat Marius Șumudică după CFR Cluj – Rapid 1-1.