Sport

Marius Șumudică a tranșat conflictul dintre Aaron Boupendza și suporteri. „Știți ce s-a întâmplat a doua zi la antrenament?”

Ce a spus Marius Șumudică după ce Aaron Boupendza a intrat în dizgrația suporterilor din Giulești. „Să se ducă băieții dacă nu sunt acceptați”.
04.12.2024 | 09:00
Marius Sumudica a transat conflictul dintre Aaron Boupendza si suporteri Stiti ce sa intamplat a doua zi la antrenament
Marius Șumudică: „Eu am avut o discuție cu Boupendza, i-am reproșat ceea ce a făcut. Nu e normal”. Foto: SportPictures
ADVERTISEMENT

Rapid s-a impus fără mari probleme în meciul cu CS Afumați. Giuleștenii au câștigat cu 3-0, iar calificarea în sferturile de finală este, în mare parte, asigurată. La finalul jocului, Marius Șumudică a vorbit pe larg despre conflictul dintre jucătorul său, Aaron Boupendza, și suporteri.

CS Afumați – Rapid 0-3

În meciul de pe Giulești, Rapidul a demonstrat un nivel mult superior față de adversari. Aaron Boupendza, Constantin Grameni și Xian Emmers au marcat pentru echipa lui Marius Șumudică, care a ratat și alte ocazii imense.

ADVERTISEMENT

Aaron Boupendza a început titular meciul și a avut o prestație bună. În weekend, în partida de pe Giulești cu Petrolul, el a avut o ieșire nervoasă la adresa suporterilor. Le-a făcut un gest interpretabil, iar în jocul din Cupă, ultrașii l-au taxat.

Marius Șumudică consideră că un conflict ar fi dăunător atât pentru jucător, cât și pentru starea de spirit a echipei. Antrenorul crede că reacția suporterilor este exagerată și a lăsat de înțeles că Boupendza fusese avertizat de fanatismul tribunelor în momentul semnării contractului.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică: „Eu am avut o discuție cu Boupendza, i-am reproșat ceea ce a făcut. Nu e normal”

„Dar ce a făcut Boupendza la meciul trecut? Eu nu știu. Alți jucători, prin Anglia, prin Germania, sar în tribune, se bat cu suporterii. Ce a făcut? N-a înjurat pe nimeni, n-a insultat pe nimeni. Sunt mulți care, în momentul de față, știu foarte bine că Boupendza a fost adus de Șumudică. N’Jie a fost adus de Șumudică. Christensen a fost adus de Șumudică. Și atunci, probabil, dați mai departe, derulați și o să vă dați seama.

Eu am avut o discuție cu Boupendza, i-am reproșat ceea ce a făcut. Nu e normal. I-am spus că Giuleștiul este greu. Pe Giulești am fost înjurat eu, Pancu, Daniel Niculae, Dani Coman, Miță Iosif, Nae Manea. Ăsta e Giuleștiul. Dar de la a dramatiza acum și a face un subiect Boupendza, mi se pare mult prea mult. Azi a jucat foarte bine, și-a dorit, a alergat, a avut o execuție rară – foarfecă în bară – a marcat, a mai avut o lovitură liberă în bară.

ADVERTISEMENT

Nu cred că ar trebui să existe un conflict între fani și Boupendza, pentru că nu câștigă nimeni. Și fanii, și Boupendza, și eu avem de pierdut. Dacă vrem să facem pe plac celorlalți, hai să facem pe plac celorlalți.

Știți ce s-a întâmplat a doua zi la antrenament? Toată lumea a spus că n-a vrut să dea mâna cu Dobre. El era preocupat să facă semne către tribună, nici nu s-a uitat să dea mâna. A doua zi, l-a luat în brațe pe Dobre și și-a cerut scuze în fața grupului. A postat deja un mesaj, și-a cerut scuze față de fani.

ADVERTISEMENT

Ce ar trebui să facă băiatul ăsta? Dacă lumea nu e mulțumită de Boupendza, nicio problemă. Îi dăm viteză, să-și ia viză. Și el, și Clinton, și Christensen. Să se ducă băieții dacă nu sunt acceptați. Nicio problemă”, a explicat Marius Șumudică la finalul meciului cu CS Afumați.

ADVERTISEMENT