Sport

Marius Șumudică, acuzații extrem de grave la adresa lui Dan Petrescu: „Am fost lucrat pe față!”

Marius Șumudică îl acuză pe Dan Petrescu l-a sabotat în perioada în care o antrena pe CFR Cluj. De ce a pierdut vestiarul
03.06.2023 | 17:43
Marius Sumudica acuzatii extrem de grave la adresa lui Dan Petrescu Am fost lucrat pe fata
Marius Șumudică a fost dat afară de la CFR Cluj după ce a reușit 7 victorii în primele 7 etape. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică nu e privit cu ochi buni la CFR Cluj după experiența eșuată din Gruia, însă antrenorul dă vină pe Dan Petrescu, care l-ar fi subminat în fața jucătorilor.

Marius Șumudică îl distruge pe Dan Petrescu: „E necolegial ce a făcut. Era în Cluj și se întâlnea cu jucătorii”

Marius Șumudică știe să se facă plăcut de jucători, însă antrenorul a dezvăluit că la CFR Cluj a fost singurul vestiar unde nu s-a impus: „La fel ca în Turcia, ca în România, la fel ca peste tot. Aceeași relație cu jucătorii, o relație specială. Cred că acesta este unul dintre atuurile mele, unul dintre argumentele pe care le am în momentul în care reușesc să câștig foarte repede vestiarul. N-am reușit s-o fac într-un singur loc, la CFR, acolo n-am reușit s-o fac”.

ADVERTISEMENT

Antrenorul lui Al Raed i-a acuzat pe ardeleni care îi dădeau raportul lui Dan Petrescu și chiar se întâlneau cu „Bursucul”: „Acolo, sunt unii jucători care stau cu antena în gât pe la stadion, care varsă tot. Erau jucători… nu vreau să-mi mai aduc aminte, care mai țineau legătura și cu alți antrenori, mai făceau grătare cu ei în momentul în care eu eram antrenor acolo. Se mai făceau niște grătare cu câte un fost antrenor”, a surprins „Șumi” la podcastul „Profu’ de Sport”.

Chiar și în aceste condiții, Șumudică s-a înțeles bine cu o parte dintre fotbaliștii campioanei: „Și-atunci, n-am reușit să…Pe unii i-am câștigat, pe alții nu. Am aflat până la urmă ce se întâmpla, am aflat și din Cluj, de acolo, asta-i viața. Dar ăla-i singurul vestiar pe care n-am reușit să-l câștig în totalitate. Parțial l-am câștigat, dar nu în totalitate”.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică, declarații uluitoare: „Mă trezeam cu Mara prin lifturi, unde stăteam eu”

Marius Șumudică nu consideră că a fost un eșec perioada petrecută la CFR Cluj: „Pentru mine n-a fost dezamăgire! Nu, acolo am fost lucrat pe față. Ce dezamăgire? Când mă scoate Young Boys Berna … Și unde a ajuns Young Boys și ce echipa aveau și ei, și Steaua Roșie! Păi, ce ne comparăm? Eu i-am calificat în Conference”.

Antrenorul afirmă că era urmărit de Bogdan Mara: „Dar asta e! Eu nu o consider dezamăgire. Acolo a fost … Păi dacă eu mă trezeam cu Mara prin lifturi, unde stăteam eu?! Mara era acolo! Zic ‘ce faci, mă? Nu mai stai la București, te-ai mutat la Cluj?’. Ce să-ți mai zic? Nu mai vreau să dezvolt”.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică spune lucrurilor pe nume și susține că are informații că Dan Petrescu a încercat să îl saboteze: „Dacă e adevărat ce s-a întâmplat, da, e necolegial ceea ce a făcut. Dacă e adevărat ce mi-a ajuns la urechi, că era în Cluj și că se întâlnea cu jucătorii …”.

Șumi consideră că „Bursucul” e lipsit e orice scrupule: „Păi dacă am vrut să intru în lift și din el a ieșit Mara, era să-mi dea un cap în gură, ce să mai zic … Din punctul ăsta de vedere, da (n.r. e necolegial).

ADVERTISEMENT

În rest, îl respect ca antrenor, e un antrenor bun care a avut succes. Dar dacă a făcut lucrurile astea, pentru mine e … Eu nu sunt așa, să calc pe cadavre”.

ADVERTISEMENT