Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Marius Şumudică ameninţă cu demisia de la CFR Cluj: “Am ajuns la capătul răbdării! Sunt lovit. Iau decizia cu orice risc”

Marius Șumudică a răbufnit la FANATIK SUPERLIGA și a dezvăluit că se gândește serios la viitorul său la CFR Cluj, în contextul problemelor clubului și vânzării excesive de jucători.
03.09.2026 | 14:00
Marius Sumudica ameninta cu demisia de la CFR Cluj Am ajuns la capatul rabdarii Sunt lovit Iau decizia cu orice risc
Marius Șumudică a răbufnit la FANATIK SUPERLIGA și a dezvăluit că se gândește serios la viitorul său la CFR Cluj. Foto: Colaj Fanatik.
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a ajuns la capătul răbdării la CFR Cluj și a vorbit deschis despre posibilitatea de a pleca din Gruia. Antrenorul ardelenilor a explodat în direct la FANATIK SUPERLIGA după plecarea lui Korenica la FCSB și a explicat că situația clubului, plecările de jucători și imposibilitatea de a face transferuri îl pun într-o poziție extrem de dificilă, în condițiile în care decizia finală îi aparține.

Marius Șumudică, avertisment pentru CFR Cluj: „Încă sunt antrenor, dar nu știu până când”

Șumudică nu a ascuns faptul că răbdarea sa a ajuns aproape de limită. Tehnicianul spune că înțelege problemele prin care trece CFR Cluj și că este alături de conducere în încercarea de a salva clubul, însă situația devine tot mai greu de gestionat dacă pleacă fotbaliști și nu pot fi aduși înlocuitori.

ADVERTISEMENT

„Încă sunt antrenorul CFR-ului, dar nu știu până când. Decizia o iau eu, normal, cu orice risc. Oricum, am ajuns aproape de capătul răbdării. Dacă mai pleacă jucători și eu nu pot să mai aduc, ce să fac? Pierdem jucători mereu. Înțeleg, sunt în aceeași barcă cu clubul în momentul de față, vâslim în aceeași direcție. Vrem să salvăm clubul, să arătăm bine“, a declarat Marius Șumudică, în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.

Șumudică se teme că entuziasmul de la CFR se va pierde

Antrenorul CFR-ului a explicat că una dintre cele mai mari probleme este că echipa începuse să formeze un grup și să capete încredere, iar plecările succesive riscă să strice ceea ce s-a construit în ultimele săptămâni. Șumudică a vorbit inclusiv despre Biliboc, fotbalist pe care l-a găsit într-o situație diferită la venirea sa și pe care a încercat să-l ajute să ajungă la un nivel mai bun.

ADVERTISEMENT

„A intrat și Biliboc. Când am venit aici, el nu juca. Nu spun că l-am făcut eu fotbalist, nu, are calități clare și i-am și spus câte ceva, încurajări, motivații. Mi-a zis că are nevoie de câteva antrenamente în plus, am încercat să-i fac un program separat, să-l duc la un anumit nivel. Eu n-am niciun merit la el, la Korenica, la absolut nimeni. Tot ce mă deranjează e că formasem un grup bun, se schimbase atmosfera. Victoriile aduc victorii, îți dau entuziasm, ai încredere, emulație la public“, a mai spus antrenorul lui CFR Cluj.

ADVERTISEMENT

Tehnicianul a remarcat și schimbarea de atmosferă din jurul echipei, în special după meciurile în care CFR Cluj a început să obțină rezultate. Șumudică a apreciat inclusiv susținerea fanilor și spune că pierderea jucătorilor poate afecta tot acest entuziasm.

ADVERTISEMENT

„În cupele europene n-am avut atâția spectatori cum au fost la Ciuc. M-am uitat și erau, dacă nu exagerez, 300-400 de fani și nu puteam fi decât fericit. Se pierde, acum, din entuziasm. Vor veni și eșecuri, accidentări, cartonașe și atunci, dacă nu pui nimic în loc….dar nu e vina clubului, nu clubul e vinovat. Vinovați sunt cei care au dus clubul în situația asta, dar ce să le zic eu oamenilor de acum, lui Marian, Zăvăleanu, cel care lucrează zi și noapte ca să ridice interdicția“, a completat Șumi.

Blocajul transferurilor îl pune pe Șumudică într-o situație tot mai dificilă la CFR Cluj

Marius Șumudică a explicat că problema transferurilor nu mai ține, în acest moment, de deciziile lui sau ale conducerii CFR Cluj, ci de ridicarea interdicției impuse de FIFA. Antrenorul recunoaște însă că, indiferent de cine este responsabil, el este cel care resimte direct efectele asupra echipei.

ADVERTISEMENT

„Mai departe ține de FIFA, nu de CFR Cluj, dar indirect sunt lovit. Mâine joc cu Farul, mi-a plecat Korenica, Abeid, n-am niciun jucător legitimat din ce am zis. Sunt și eu, ca și voi toți, într-o nebuloasă, nu știu nimic. La Dinamo, în momentul în care s-au aflat în insolvență, a trecut un an și ceva de când s-a ridicat această interdicție. Noi, nu știu, de pe 20 am depus actele respective, de două săptămâni și dacă ne prind ăstea trei meciuri până întrerupere fără alți jucători, e foarte greu. Asta e, mai am speranțe și voi vedea ce am de făcut“.

Sabin Ilie, mesaj pentru Șumudică: „Nu știu câți oameni s-ar fi dus la CFR”

În mijlocul discuției, Sabin Ilie a intervenit pentru a-i transmite lui Marius Șumudică un mesaj de susținere. Fostul atacant a apreciat faptul că tehnicianul a acceptat să preia CFR Cluj într-un moment complicat pentru club: „Șumi, vreau să te felicită, pentru că nu știu câți oameni s-ar fi dus la CFR în condițiile actuale. Cu mâna pe inimă te felicit, pentru că te cunosc foarte bine“, a intervenit Sabin ilie, care a ținut să-l felicite pe Șumudică.

Antrenorul a explicat apoi că unul dintre motivele pentru care a acceptat să vină la CFR Cluj a fost dorința de a lucra din nou, în special cu Marian Copilu. Șumudică spune că apreciază eforturile acestuia pentru salvarea clubului și că nu intenționează să transforme situația dificilă într-un conflict intern. Problema este că, în opinia sa, soluțiile nu mai pot fi găsite exclusiv la nivelul conducerii sau al staffului tehnic, deoarece clubul este nevoit să vândă jucători pentru a supraviețui.

„Dorința de a lucra cu Marian Copilu m-a făcut să vin aici, e un om pe care-l respect și care face tot ce ține de el pentru a susține clubul. Eu îl înțeleg foarte bine și nu o să mă cert niciodată cu el. Există o relație prea puternică între noi, mi-am dorit asta, știu ce putem face împreună, dar nu mai ține doar de noi, ci de FIFA. Noi vindem jucători și, probabil, asta e singura metodă de a supraviețui.

Și eu sunt antrenor și nu e vorba de imagine, dar când construiești și pui bazele unei construcții și ești nevoit să renunți la două-trei cărămizi din fundație, la un moment dat se surpă și se duce totul de râpă. Nu sunt genul să fugă, să lovească clubul și apreciez că ei găsesc soluții, să salveze. Dar, într-un final, cel care răspunde de rezultate, care are responsabilitate și vine în fața jucătorilor este antrenorul, iar eu, din păcate, sunt lovit în momentul de față. Am vorbit cu Marian, mi-a spus că singura soluție e să dăm din jucători, că vom da unu sau doi. Deja s-au dat doi și vedem ce o fi cu Biliboc, Cordea, mă aștept la orice. Știam că e o soluție de a ajuta clubul, dar, la un moment dat, mă gândeam că mai pot veni bani și din alte parte, plus că plecase Huja“, a încheiat Marius Șumudică.

Marius Şumudică ameninţă cu demisia de la CFR Cluj: “Am ajuns la capătul răbdării!“