Campioana României țintește calificarea in extremis în Conference League, iar Gigi Becali a anunțat că va numi un antrenor pentru barajele din SuperLiga. Un fost campion cu ”roș-albaștrii” este de părere că Marius Șumudică este cea mai bună soluție la momentul actual.
Fostul mijlocaș Cristi Tănase (39 de ani), de trei ori campion cu formația patronată de Gigi Becali, a recunoscut că este dificil ca un antrenor să preia FCSB în acest moment, dar a admis faptul că Marius Șumudică ar fi o variantă foarte bună.
”Nu știu care sunt gândurile celor de la FCSB. Este dificil să vină un antrenor în perioada asta și să-și asume ceea ce se va întâmpla. Cei mai mulți așteaptă începutul sezonului, să facă transferuri, cantonamente. Acum se poate întâmpla orice la acest baraj și apoi i se sparg lui toate în cap.
Șumudică mi se pare un antrenor foarte bun și cu o personalitate puternică. Dă încredere jucătorilor și ar putea face o figură frumoasă la FCSB. Nu știu dacă se poate înțelege cu suporterii. Au fost niște declarații, gesturi și suporterii nu uită atât de repede. Ar avea de luptat cu fanii câteva luni. I-ar trebui rezultate importante, dar nici așa nu cred că vor uita”, a declarat Tănase, pentru digisport.ro.
Când a apărut prima dată varianta venirii lui Marius Șumudică la FCSB, Mihai Stoica a amenințat că va pleca de la echipă dacă se va întâmpla acest lucru. În final, tehnicianul a închis orice fel de posibilitate de a ajunge pe banca ”roș-albaștrilor”, precizând la FANATIK SUPERLIGA că nu va lucra niciodată cu Gigi Becali.
”Vreau să vorbesc și să pun punct odată acestor speculații. Eu nu voi putea lucra cu Gigi Becali niciodată. Deci eu nu voi putea lucra cu Gigi niciodată și trebuie să terminăm lucrul ăsta. Gigi este amicul meu.
Gigi este prietenul meu. Îl respect toată viața pentru ceea ce a făcut pentru familia mea și v-am spus că am avut probleme cu părinții, cu familia și m-a ajutat enorm în acea perioadă cu COVID-ul”, a afirmat Șumudică.
Imediat după plecarea intempestivă a lui Mirel Rădoi, FCSB a încercat să-l readucă pe Elias Charalambous, cel care a demisionat la mijlocul lunii martie. Mihai Stoica a luat legătură cu cipriotul, dar acesta a refuzat să întoarcă atât de repede.
Gigi Becali a decis să se implice personal pentru a-l convinge pe Charalambous, dar a dezvăluit faptul că nu a avut timp să se vadă cu tehnicianul în perioada în care acesta a fost într-o scurtă vizită la București.
”Îi voi da un telefon cu 3-4 zile înainte de a începe barajul. Nu punem barajul cu Botoșani că le dăm 200-0 sau cu Csikszereda că le dăm 300-0. Să vedem barajul ăla cu Dinamo sau cu Rapid. O să-l sun eu și o să-l rog să vină un meci pe bancă și apoi să plece. Sau două meciuri și la primul baraj. Normal că să continuă, dar poate că nu vrea. Am nevoie să stea pe bancă două meciuri.
(n.r. – V-a mirat că a refuzat?) Nu, pentru că și el e orgolios. Faptul că nu am vorbit eu cu el, nu am insistat. L-a invitat Teia Sponte și eu eram cu niște călugări, făceam niște perfuzii. Bine nu eu le făceam, erau niște doctori că aveau probleme călugării. Nu am putut să mă duc și probabil s-a supărat. Dar acum nu am nevoie, când o să am nevoie o să-l sun eu”, a spus Becali.