Rapid se află în luptă pentru ocuparea unui loc de play-off, e într-o poziție favorabilă în clasament după victoria in extremis din etapa 25 cu Unirea Slobozia, dar antrenorul Marius Șumudică se confruntă cu o altă mare problemă. Adus cu surle și trâmbițe în toamna anului trecut, atacantul camerunez Clinton N’Jie e departe de ceea ce se aștepta de la el, iar din vară e foarte posibil să asistăm la o despărțire.
Camerunezul Clinton N’Jie a ratat cantonamentul de iarnă al Rapidului din Dubai din cauza unor probleme birocratice cu viza, iar de aceea nu a fost folosit decât foarte puțin în primele meciuri din 2025. A prins în jur de 15 minute în jocurile cu Poli Iași, Universitatea Craiova și Unirea Slobozia, în timp ce în deplasare cu U Cluj a fost rezervă neutilizată.
Evoluțiile sale însă au fost departe de CV-ul cu care s-a prezentat în Giulești, iar conducătorii clubului iau tot mai în serios varianta ca la finalul actualului sezon să-i rezilieze contractul. Nici antrenorul Marius Șumudică nu-și explică ce se întâmplă cu atacantul camerunez, dar consideră ca o mare provocare repunerea sa pe linia de plutire.
„Mă uitam la N’Jie… Pare din grup? Mi se pace ceva la el, o virgulă mare…”, a deschis discuția pe acest subiect sensibil moderatorul Horia Ivanovici la FANATIK SUPERLIGA, emisiune transmisă LIVE numai pe site-ul FANATIK.RO în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 10:30.
„Dacă aș ști și eu ce are, crede-mă că l-aș face Pele. Dar nu știu… Dar nu-i găsesc… Ăsta cred că e sigurul jucător căruia nu-i găsesc cipul. Nu știu de ce, chiar nu știu… Vorbesc des cu el, dar…
E clar că a pierdut două perioade de pregătire. Patru luni și jumătate în vară, plus acum cantonamentul din Dubai”, a încercat tehnicianul Marius Șumudică să găsească explicațiile perioadei proaste pe care o traversează N’Jie la Rapid.
„Mă uit la fața lui, pare un jucător nefericit”, a continuat Ivanovici la emisiunea pe care aveți posibilitatea să o urmăriți și în premieră pe canalul de YouTube Fanatik și pe pagina de Facebook Horia Ivanovici în fiecare luni, marți și vineri, de la ora 17:30.
„Da, nu știu ce să zic… Așa era, așa e el de când a venit, e un jucător mai introvertit. Mă uitam și ieri, ok, nu poate să facă unele lucruri, dar când pune piciorul pe minge am crezut că are magiun. Și la faza golului, dacă nu mă înșel, îi dă un călcâi lui Gojkovic când scoate mingea aia…
Are calitate, e un jucător care a jucat la Tottenham, care a jucat pe unde a jucat și să ajungi la vârsta de 31 de ani… Eu l-am urmărit la Sivas anul trecut, eu nu aduceam un jucător care nu are calitate. Și mi-a fost propus de Viorel Moldovan. Iar când am auzit de el, am crezut că nu vine în România… A jucat la Tottenham, a jucat la Marseille, despre ce vorbim?
Din punctul meu de vedere, sunt slabe șanse să mai rămână din vară. Nu știu ce să spun… Eu tot vorbesc cu el, încerc să-l câștig știind că am nevoie, dar… Rar am greșit cu jucători, uitați-vă câți au mers cu mine în străinătate și au dat randament peste tot, au rămas după aceea acolo.
Dar aici, nu știu… Poate voi reuși până la urmă să găsesc soluția. E o provocare. Dacă o reușesc și pe asta, gata!”, a mai spus Marius Șumudică despre situația lui Clinton N’Jie în intervenția în direct de la emisiunea FANATIK SUPERLIGA.