Şumi, ofertă bombă de la o superputere unde a antrenat şi Mircea Lucescu!

Sorin Dumitrescu   
in Fotbal international
11/04/2018, 13:58
Şumi, ofertă bombă de la o superputere unde a antrenat şi Mircea Lucescu!

Revista Fanatik / Septembrie - 48 de pagini, numai 5 lei
48 de pagini, numai 5 lei

Petre Cozma, răvăşit de eliberarea ucigașilor fiului: „Îi iau cu lopata!”
Acum la toate punctele de presă

Marius Şumudică şi-a cam şifonat serios imaginea în ultimele etape în Superliga turcă, urmare a eşecurilor la scor suferite de echipa sa, Kayserispor. în meciurile cu Fenerbahce şi Trabzonspor. Nouă goluri primite în cele două jocuri, fără a înscrie vreunul reprezintă o bilă neagră într-un sezon care a fost destul de alb pentru tehnicianul şi jucătorii români de la Kayseri.

Deşi başkanul clubului neagă vehement orice despărţire la vară de tehnicianul român, plecarea acestuia de la Kayseri devine tot mai probabilă. De altfel însuşi Şumi a declarat că dacă va termina mai jos de locul 8 singur îşi va prezenta demisia. Momentan, Kayserispor ocupă locul 6, cu 41 de puncte, fiind scutită de orice emoţii până la final. Un mare plus faţă de sezonul anterior, când salvarea a venit în ultimul moment.

În ce condiţii ar mai putea prinde Şumudică Europa League

Ambiţia lui Şumudică a fost de a termina cel mai jos pe locul 6, dar acum a coborât, cu şase runde până la final, la locul 8. Momentan este pe 6, la patru lungimi în urma lui Trabzonspor. Locul 5 are toate şansele să prindă loc de Europa League, pentru că în semifinalele Cupei se află toate cele trei mari nume de tradiţie din Istanbul, Galatasaray, Fenerbahce şi Beşiktaş şi dacă una dintre aceste echipa va câştiga trofeul atunci locul 5 va merge în Europa League.

Turcii scriu însă că Şumudică va pleca oricum, pentru că ar fi primit o superofertă de la o mare putere din Est, la care a activat pentru o scurtă perioadă şi Mircea Lucescu. Este vorba de cel mai bogat club din Rusia, Zenit Sankt Petersburg, care nici cu italianul Roberto Mancini nu a găsit calea succesului. Cum italianul este şi favorit la a prelua echipa naţională a ţării sale, este clar că Zenit va trebui să numească la vară un alt antrenor.

 

Închide ×