Luni seara vom avea parte de un meci foarte interesant. Rapid și FCSB joacă pe Arena Națională și se anunță spectacol total. Echipa lui Marius Șumudică vrea din nou să își încurce rivalii. Antrenorul giuleștenilor a dat câteva declarații în forță la conferința de presă.
În ultimele zile, oficialii celor două echipe au făcut câteva declarații tari despre partida de luni seara. Atât MM Stoica, președintele consiliului de administrație de la FCSB, cât și Marius Șumudică, antrenorul de la Rapid, au vorbit despre arbitraj.
Antrenorul celor de la Rapid, Marius Șumudică, a lansat un atac la adresa lui Mihai Stoica înainte de jocul de pe Național Arena. Tehnicianul echipei din Giulești e de părere că un angajat al unui club nu ar avea ce să caute invitat la o emisiune de fotbal, întrucât ar putea foarte ușor să influențeze opinia publicului. De asemenea, el a vorbit și despre delegarea lui Radu Petrescu la acest joc.
„Noi, chiar dacă suntem gazde, jucăm în deplasare. Suporterii noștri ne ajută. În momentul în care FCSB joacă mereu pe același stadion, e mai dificil.
Cred că Basarab a avut o zi proastă. Pentru mine, a fost o surpriză. Am văzut că a ieșit dintr-o emisiune. Probabil trece printr-o perioadă mai dificilă. Noi am fost și adversari în Portugalia. Ori a fost o ironie, ori nu știu… Să se îndrăgostească atât de tare de jocul Rapidului?
Noi, în ultimul timp, am jucat cu trei fundași doar cu Universitatea Craiova. E clar că pregătim jocul și în funcție de adversari. E bine că stăpânim două sisteme de joc. Noi am jucat și 4-2-3-1. Uite că a apărut și al treilea sistem. Portofoliul jucătorilor mei, din punct de vedere tehnico-tactic, e foarte bine dezvoltat.
Sunt discuții. Eu nu prea mă uit la Prima TV și nici nu cred că o să mai fac asta. Sunt niște oameni acolo… Nici eu nu sunt sfânt. Ar trebui, probabil, să fiu mai ponderat, dar nici nu pot să accept să fiu jignit. Ei abia așteaptă să bage bățul prin gard. Și eu am antipatii și simpatii.
Am intrat pe YouTube. Voiam să ascult o melodie. Mi-a apărut o emisiune: domnul Basarab Panduru și domnul Mihai Stoica. Și eu aș putea să vin la FANATIK. Mi-ar face mare plăcere să stau în stânga sau în dreapta lui Horia. E unul dintre cei mai buni moderatori.
La un moment dat, discuția dintre cei doi s-a dus într-o anumită direcție. Vorbeau despre arbitri. Amândoi au spus că Radu Petrescu ar fi cel mai potrivit. De ce Radu Petrescu nu a fost delegat la niciun meci al Rapidului? E o întrebare care îmi dă cu virgulă. Eu știu ce e în sufletul domnului Radu Petrescu. Știu ce simpatii și antipatii are. Știu de la mai multă lume asta. Am auzit și eu că are o antipatie față de Rapid București. Nu știu dacă este adevărat. Sper ca domnul Radu Petrescu să nu țină cont de nimic în ceea ce privește ducerea la bun sfârșit a meciului.
Eu tind să cred că nu își dorește să fie actorul principal. Suporterii trebuie să vadă spectacol. Vor veni și mulți copii să vadă acest joc. Eu cred că arbitrii ar trebui să își vadă de treabă. Îi transmit, pe această cale, lui Radu Petrescu faptul că am încredere în el. Vreau ca, la sfârșit, să am puterea să îi strâng mâna”, a precizat antrenorul de la Rapid, Marius Șumudică