Etapa a 5-a din play-off-ul Superligii începe sâmbătă, de la ora 20:00, cu partida dintre Rapid și Universitatea Cluj, una extrem de importantă în lupta pentru un loc de cupă europeană. Ultimul meci dintre cele două formații s-a încheiat cu victoria clujenilor, 2-1, dar Marius Șumudică a contestat vehement o fază din repriza secundă, care putea schimba soarta jocului.
Pe 1 februarie, Universitatea Cluj a învins-o cu 2-1 pe Rapid, după un duel cu un final controversat. În minutul 84, giuleștenii au cerut penalty după o intrare a lui Jasper van der Werff asupra lui Cristi Manea, însă lovitura de la 11 metri nu a fost acordată, iar partida s-a încheiat cu victoria „șepcilor roșii”. La final, Marius Șumudică i-a reproșat „centralului” Adrian Cojocaru că nu a acordat penalty.
Cele două formații se vor întâlni sâmbătă în play-off, iar la conferința de presă premergătoare jocului, fundașul Iulian Cristea a fost întrebat despre declarațiile tehnicianului. „Marius Șumudică spune multe… În fiecare declarație, spune foarte multe. Noi ne dorim să câștigăm contra Rapidului, să facem a treia victorie, așa cum am făcut cu CFR Cluj. Eu zic că a fost o victorie corectă (n.r. 2-1 cu Rapid).
Analiștii au analizat, au zis că n-a fost penalty la acea fază. De ce n-a vorbit de meciul tur când i-am bătut 2-0 acasă la ei, în Giulești, și n-au atins mingea timp de 90 de minute? Se leagă de niște chestii… Sperăm să ne facem treaba noastră, să-l lăsăm să declare și noi să ne întoarcem cu 3 puncte acasă”, a afirmat Cristea, care a semnat cu Universitatea în vara anului trecut, după despărțirea de Rapid.
Deși ocupă ultimul loc în play-off, Rapid a avut un parcurs bun. Giuleștenii au început cu o remiză pe terenul FCSB-ului, 3-3, când au fost egalați în prelungiri, iar apoi au fost învinși cu 2-1 de Universitatea Craiova, golul decisiv fiind înscris tot în ultimele minute. În a treia rundă, Rapid a obținut prima victorie, 1-0 cu Dinamo, iar apoi echipa lui Marius Șumudică a remizat, 1-1, pe terenul lui CFR Cluj.
„Rapid e în revenire, e mult mai vie, joacă un fotbal mai plăcut, ceea ce nu a jucat de-a lungul sezonului. În play-off parcă s-au trezit și ei, era normal să o facă. Au jucători buni, cu experiență, care știu să gestioneze astfel de momente”, a transmis Iulian Cristea, care ar putea reveni pe gazon în acest duel după o lună de absență.