Fotbalul din întreaga Europă, cu mici excepții, a fost paralizat de extinderea coronavirus. Cu mici excepții, toate campionatele importante au fost amânate pentru o perioadă mai mult sau mai puțin determinată. SuperLiga Turciei este una dintre întrecerile care, în spatele porților închise, își va continua programul.
Cele mai puternice campionate continentale, Premier League, La Liga, Serie A, Bundesliga și Ligue 1 au fost amânate.
Pe lângă acestea, majoritatea celorlalte întreceri interne din Europa și-au întrerupt activitatea cu foarte mici excepții.
SuperLiga Turciei, o întrecere aflată sub egida UEFA, își va derula programul obișnuit, însă fără spectatori în tribune în următoarele săptămâni.
Marius Șumudică, unul dintre cei mai buni antrenori români ai momentului, cu rezultate remarcabile pe banca celo de la Gaziantep, consideră însă că oficialii fotbalului turc ar trebui să amâne și SuperLiga în contextul epidemiei de coronavirus.
”Este interesant faptul că ligile din Turcia nu sunt amânate. Viața fanilor, a jucătorilor, a celor care transmit partidele, a antrenorilor și tuturor celor din staff este importantă. Suntem afectați. Nu vrem să mai jucăm în astfel de condiții”, a spus Șumudică, conform Volta Sports.
Fără spectatori, SuperLiga Turciei merge înainte, iar echipa lui Marius Șumudică va juca, sâmbătă, la Alanyaspor.
Meciul este unul foarte greu pentru Șumudică, Maxim, Toșca & compania, Alanya fiind o echipă cu un sezon excelent, fiind pe locul 6 după 25 de etape.
În ceea ce o privește, Gaziantep Gazișehir ocupă locul 9 înainte de etapa a 26-a cu 32 de puncte.
Marius Șumudică va sta din nou pe bancă la Gaziantep. În rundă trecută, antrenorul român a fost suspendat pentru cumul de cartonașe galbene și nu și-a ajutat elevii de pe margine în meciul cu Trabzonspor, încheiat la egalitate, scor 1-1.