Rapid a fost foarte aproape să detoneze bomba primei etape din play-off și să obțină victoria pe terenul FCSB-ului, însă gafa comisă de portarușl austriac Franz Stolz în prelungiri le-a „interzis” giuleștenilor un nou succes în fața rivalei din Capitală. Antrenorul Marius Șumudică a vorbit la FANATIK SUPERLIGA despre eroarea comisă de jjucătorul său și a explicat cum a ajuns acesta la Rapid în mercato din iarnă.
Pe finalul derby-ului cu FCSB, când conducea cu 3-2 și era cu un om în minus, Rapid l-a pierdut pe portarul Marian Aioani, accidentat la coapsă. Acesta a fost înlocuit de rezerva Franz Stolz, care a gafat incredibil în prelungiri și le-a permis celor de la FCSB să egaleze scorul la 3. Antrenorul Marius Șumudică a comentat cele întâmplate la FANATIK SUPERLIGA și a explicat cum a ajuns austriacul la Rapid în iarnă, fiind împrumutta de la Genoa.
„Am fost foarte aproape de victorie, ne-am dorit foarte mult să demonstrăm că putem juca fotbal și ne putem ridica la nivelul adversarului, cu toate că eram priviți ca outsideri de toată lumea. Și cred că Rapidul a făcut o propagandă bună fotbalului, s-a ridicat la nivelul unui adversar care are 20 de meciuri în Europa.
Să reușești să le marchezi trei goluri în deplasare celor de FCSB, să revii de la 1-0, de la 2-1, să faci 3-2 în zece oameni, asta nu înseamnă decât forța grupului. Înseamnă atitudine, înseamnă potență, înseamnă echipă mare. Numai o echipă mare poate reveni. Nu știu câte echipe au reușit să le dea trei goluri celor de la FCSB, poate doar Lyon la ei acasă.
Sunt mândru de jucătorii mei, sunt mândru de tot ce s-a întâmplat săptăpmâna asta, pentru că am pregătit foarte bine acest joc, au avut atitudine. dar, din păcate, greșelile individuale au făcut diferența.
Ca să elucidăm și situația lui Stolz. Siegrist nu mai putea rămâne la Rapid, fiindcă și-a dorit să plece. Iar Aioani îmi apărase foarte bine, nu puteam să-l scot din poartă, fiindcă nu suntem ca la handbal aici. Trebuie să ai continuitate. Iar în momentul în care construiești o echipă, eu consider că trebuie să am un portar care să fie numărul unu și un portar care acceptă rolul de numărul 2. Și care, dacă ai nevoie, să te scoată, să nu fie o diferență foarte, foarte mare.
Dar e foarte greu să găsești acel portar care să accepte rolul secundar. Și atunci, Sigriest dorind să plece și neacceptând situația de a rămâne pe bancă, am găsit această oportunitate. Să nu uităm că Stolz era totuși portarul secund la Genoa. Dacă se întâmpla ceva cu portarul titular, intra el.
Am luat jucătorul ăsta de pe bancă, era total nepregătit, era neîncălzit, era total deconectat la momentul respectiv. S-a accidentat Aioani și a trebuit să-l bag. Nu a apărat până acum la noi, nu a apărat la Genoa. Este o perioadă de inactivitate, care la un portar se vede.
Are circumstanțe. Ok, a greșit, dar nu are voie acolo să treacă mingea foarte ușor de colțul scurt. Dcaă era Koljic pe teren, vă spun eu că nu trecea acea minge”, a declarat Marius Șumudică în exclusivitate la FANATIK SUPERLIGA.
„Te întreb ceva, dar te rog să-mi răspunzi sincer… Tu mai ai curaj să începi cu Stolz titular meciul următor, dacă Aioani nu e refăcut?”, l-a întrebat moderatorul Horia Ivanovici pe tehnicianul giuleștenilor.
„Păi ce să fac? Cu cine să încep? Mai avem un copil, Briciu, care e al treilea portar. Vom vedea… Încercăm să-l refacem pe Aioani, sper să plece la Marijana. Avem norocul că sunt două săptămâni la dispoziție să-l recuperăm. Dacă nu, îl pregătim pe Stolz și va apăra el, ce să facem?”, a mai spus Marius Șumudică.
Tehnicianul Rapidului nu a ratat ocazia să-i ofere o replică ironică lui Gigi Becali, patronul FCSB, care înaintea partidei își compara echipa cu un Mercedes, iar pe Rapid cu o Dacie. Și susținea că giuleștenii nu pot să-i facă față niciodată.
„În momentul în care nu reușești să câștigi, cauți fel și fel de alibiuri. Dar iată că Dacia a ținut turația la un Mercdes. Și cu o bujie sărită. Că mi-a sărit o bujie, Borza… Niciodată nu se dă al doliea galben la Borza. În condițiile în care se desfășura jocul, nu se dă al doilea galben”, și-a încheiat Marius Șumudică intervenția la FANATIK SUPERLIGA.