Marius Șumudică desființează echipa de start aleasă de Cosmin Contra: ”Vom avea de suferit pe fază defensivă. Nu înțeleg de ce lipsește Coman”

Adrian Baciu   
în Fortuna
15/11/2019, 20:18
Marius Șumudică desființează echipa de start aleasă de Cosmin Contra: ”Vom avea de suferit pe fază defensivă. Nu înțeleg de ce lipsește Coman”
Marius Șumudică desființează echipa de start aleasă de Cosmin Contra: ”Vom avea de suferit pe fază defensivă. Nu înțeleg de ce lipsește Coman”. Sursa foto: hepta.ro

Marius Șumudică, antrenorul lui Gaziantep Gazisehir, critică dur tactica pe care a ales să mizeze Cosmin Contra pentru meciul decisiv cu Suedia din preliminariile EURO 2020. În viziunea antrenorului din Turcia, selecționerul a riscat foarte mult atunci când a ales jucătorii și sistemul pentru primul ”11”, iar asta va aduce multă suferință pe fază defensivă.



Marius Șumudică critică echipa de start aleasă de Cosmin Contra: ”Vom avea de suferit pe fază defensivă. Nu înțeleg de ce lipsește Coman”

Șumudică nu înțelege de ce Cosmin Contra a ales să introducă în echipa de start așa puțini jucători cu rol defensiv. Mai mult, acesta nu-l consideră pe Nicușor Bancu a fi un fundaș veritabil, iar despre surpriza Vasile Mogoș spune că e un jucător prea înalt pentru rolul de fundaș dreapta.

”Cred că este un prim 11 foarte riscant. El știe mai bine, dar nu există balans în alcătuirea echipei. Lumea gustă din punct de vedere ofensiv, dar să nu uităm că Nedelcearu și Rus au doar un meci împreună la echipa națională. Bancu nu este fundaș stânga. Pe Mogoș nu il cunosc, este un jucător destul de înalt, la 1,96 să faci banda…

Am schimbat foarte des sistemul, am jucat 4-4-3, acum 4-4-2 Ne vom apăra doar cu Rus, Nedelcearu, Băluță și Tătărușanu. Din punct de vedere defensiv cred că vom avea de suferit. Să dea Domnul să atacăm și să nu fim nevoiți să facem față atacurilor.” a spus Șumudică la Digisport.

Echipa de start a României în meciul cu Suedia:

  • Tătărușanu – Mogoș, Nedelcearu, Adrian Rus, Bancu – Nicușor Stanciu, Tudor Băluță – Deac, Keșeru, Mitriță – Pușcaș.

Șumudică l-ar fi văzut titular pe Florinel Coman

Cel mai în formă jucător al celor de la FCSB, Florinel Coman, nu trebuia să lipsească din primul ”11” cu Suedia, consideră Șumudică: ”Nu înțeleg de ce nu face parte Coman din actuala echipă. Florinel Coman și Mihăilă sunt cei mai buni jucători din campionatul nostru la ora actuală”.

În atac, ”Șumi” vedea mai degrabă o echipă care să se bazeze pe un singur vârf: ”Pentru mine, Keșeru este un jucător de careu, o vulpe, un jucător care simte bine jocul. În viziunea mea Alibec era mai bun. Keșeru e bun, am vrut să-l iau. Pușcaș este un pivot, poate juca cu spatele la poartă. Sunt jucători care la un moment dat sunt compatibili. Dar la acest meci cred că trebuia să începem cu un singur atacant.”, a adăugat antrenorul lui Gaziantep

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie.

Am înțeles