Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Marius Șumudică, dezvăluiri din culisele negocierilor Gaziantep – Mirel Rădoi: „Vă spun eu cât e salariul, de fapt”

Mirel Rădoi poate pleca de la FCSB după meciul cu Farul, după ce a primit o ofertă de la Gaziantep. Marius Șumudică a dezvăluit detalii despre negocieri și salariul propus de turci.
21.04.2026 | 00:06
Marius Sumudica dezvaluiri din culisele negocierilor Gaziantep  Mirel Radoi Va spun eu cat e salariul de fapt
Mirel Rădoi, la un pas de Gaziantep. Ce spune Marius Șumudică despre oferta venită din Turcia. Ce salariu va avea antrenorul român
ADVERTISEMENT

Mirel Rădoi poate pleca de la FCSB marți, după meciul cu Farul Constanța. FANATIK a anunțat în exclusivitate că tehnicianul formației roș-albastre a primit o ofertă de la Gaziantep, iar negocierile sunt avansate. Marius Șumudică, un antrenor care cunoaște foarte bine fotbalul turc, a vorbit despre acest subiect.

Mirel Rădoi, la un pas de Gaziantep. Ce spune Marius Șumudică despre oferta venită din Turcia. Ce salariu va avea antrenorul român

Știrea săptămânii în fotbalul românesc este oferta primită de Mirel Rădoi de la Gaziantep. Adus de Gigi Becali la FCSB în această primăvară pentru a califica echipa în cupele europene, antrenorul o poate părăsi pe campioana României după doar câteva partide. Marius Șumudică a analizat propunerea venită din Turcia pentru fostul selecționer al echipei naționale, în direct la FANATIK SUPERLIGA. Acesta a spus care va fi salariul maxim pe care Rădoi îl va lua la Gaziantep.

ADVERTISEMENT

„Sunt informat imediat. Nimeni din Turcia nu știa despre asta. Negocierile s-au purtat în maximă discreție. În FANATIK a apărut prima dată informația. M-am interesat și eu. Am aflat mai multe lucruri pentru că am o relație aparte cu acest club. Confirm. Presa locală a preluat știrea și a început să sape. Sunt discuții. Sumele însă sunt exagerate. Gaziantep, în momentul de față, a vrut să angajeze un antrenor din Bundesliga și nu s-a putut ajunge la suma de un milion de euro. Sunt restanțe de 2-3 luni la jucători. Bașkanul clubului a suferit o operație. Nici nu știu dacă vor exista alegeri. Dacă un bașkan se retrage, se fac alegeri. Situația financiară nu este una roz.

Maximul salariu este de 750 de mii de euro. Nu se poate sări de această sumă. Nu au cum să ofere mai mult, nu au de unde. Asta cu tot cu staff. Salariul lui Rădoi poate să fie și mai mic, și mai mare. Am văzut o știre în Turcia care spune că Rădoi merge pe 450-500 de mii de euro la Gaziantep. Nu e problema de bani la Rădoi. Sunt foarte mulți bani, bani greu de obținut în Europa”, spune Marius Șumudică.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică, avertisment pentru Mirel Rădoi!

Marius Șumudică a lansat un avertisment clar pentru Mirel Rădoi înaintea unei posibile mutări la Gaziantep, subliniind că în fotbalul turc antrenorul nu are mână liberă totală. Tehnicianul a explicat că deciziile importante, în special cele legate de transferuri și buget, sunt luate împreună cu conducerea clubului, unde există structuri extinse de decizie.

ADVERTISEMENT

„În Turcia, taxele sunt mult mai mici. Nu e o surpriză. Surpriza a fost când s-a dus Șumudică la Gaziantep. Este un campionat puternic. Poți să îți desfășori activitatea. Nu e ușor să ajungi în Turcia. E un club care mereu termină pe locurile 10-13, la mijlocul clasamentului. Doar dacă se fac investiții majore se pot bate pentru cupele europene. Nici nu se bate la retrogradare. E o echipă de mijlocul clasamentului. Au fost mai multe variante: un italian, un neamț și un sârb. Factorul financiar contează enorm.

ADVERTISEMENT

E greu. În Turcia e greu. Niciodată nu o să poți conduce un club de la A la Z. Transferurile se fac împreună cu oficialii din board. Comitetul central e format din 29 de persoane. Antrenorul nu are un cuvânt de spus pe buget. Rădoi știe foarte bine unde merge. Îl cunoaștem. Își pune pe hârtie toate ideile. Poți să îți lași amprenta, poți aduce 2-3 jucători, dar nu va avea mână liberă cum avea la Craiova. Nici Gică Hagi nu avea mână liberă. Nici Mircea Lucescu, Dumnezeu să îl ierte. Nu antrenorul conduce clubul de la A la Z. Nu contează cum îl cheamă”, a comentat Marius Șumudică.

De ce a fost Mirel Rădoi ales de Gaziantep. Răspunsul lui Marius Șumudică

De asemenea, acesta a declarat că nu este neapărat o surpriză că Mirel Rădoi a primit o ofertă de la Gaziantep, întrucât oficialii clubului din Turcia au rămas cu o impresie pozitivă față de jucătorii și tehnicienii din România. Totuși, Șumudică trage și un semnal de alarmă: Mirel Rădoi este un antrenor care, până acum, nu a reușit să aibă mandate de durată la echipele pe care le-a pregătit.

ADVERTISEMENT

„Nu m-a surprins alegerea lui Rădoi. Am fost și eu acolo. Am adus jucători români care și-au făcut treaba. L-am adus pe Niță, pe Drăguș. Pe Maxim l-am adus eu și e căpitanul echipei. Pe Sorescu cu greu l-am adus și au fost super mulțumiți de el. A contat probabil și asta.

Când eram la Rapid, am primit o ofertă din Arabia Saudită, una extraordinară din punct de vedere financiar, peste un milion de euro. Am refuzat. Eram angrenat într-un proiect. Voiam să reușesc la Rapid. Nu voiam să dau curs acelui moment ofertei. Nu știu ce relație are Rădoi cu Gigi. Mie ceva îmi dă cu virgulă. Cântau suporterii «Mirel Rădoi este unul dintre noi». Nu știu ce stă la baza acestei plecări. Să vedem dacă se face. În fotbal te poți aștepta la orice. Mirel este un antrenor bun. Mi se pare un antrenor ok. Mandatele lui sunt însă scurte. Foarte scurte!”, a mai spus Marius Șumudică la FANATIK SUPERLIGA.