Dinamo a avut oportunitatea să se apropie la 2 puncte de liderul Universitatea Craiova, însă trupa pregătită de Zeljko Kopic a obținut doar o remiză (1-1) din meciul de pe teren propriu cu Farul. Marius Șumudică a analizat partida la emisiunea FANATIK SUPERLIGA și a scos în evidență deciziile neinspirate ale tehnicianului croat.
Partida Dinamo – Farul a avut două reprize diametral opuse, prima fiind controlată de „câini”, iar a doua de trupa lui Ianis Zicu. Marius Șumudică a vorbit despre remiza înregistrată luni. „Pentru mine e o surpriză neplăcută a doua repriză. În prima repriză Dinamo a jucat bine. Dinamo este o echipă care pleacă cu inițiere de jos, o echipă căreia îi place să aibă controlul jocului, care construiește, duce atac pozițional foarte bine, nu este o echipă de contraatac.
Zicu la pauză a mutat foarte bine, a riscat, cu Vînă fundaș dreapta. Farul a împins jocul, a împins liniile în treimea adversă, nu îi lasă să construiască, iar Dinamo are probleme. În momentul în care îi faci presing lui Dinamo și ții mijlocașii adverși departe de poarta ta, să nu te macine acolo cu Gnahore, Cîrjan și Milanov, au o problemă. Farul a făcut foarte bine asta în a doua repriză, Dinamo nu a mai găsit drumul spre gol, iar în repriza a doua se putea întoarce rezultatul, chiar Farul să câștige”, a afirmat tehnicianul la FANATIK SUPERLIGA cu Horia Ivanovici. Marius Șumudică a discutat în cadrul emisiunii și cu Gigi Becali, căruia i-a recomandat un jucător din Superligă.
Marius Șumudică s-a declarat surprins de faptul că Zeljko Kopic a efectuat doar trei modificări în meciul cu Farul. De asemenea, fostul antrenor al Rapidului a criticat decizia de a-l trece pe Mamoudou Karamoko în bandă după ce Stipe Perica a fost introdus în teren. „Sunt niște lucruri care pentru mine au rămas cu semn de întrebare. Mă refer la numărul mic de schimbări pe care domnul Kopic le face, schimbă doar trei jucători, asta înseamnă că au probleme și cu banca, cu jucătorii accidentați probabil.
Cei de pe bancă nu îi dau încrederea necesară antrenorului să îi introducă. În același timp, am un alt semn de întrebare, din punct de vedere fizic, i-am văzut pe Farul mult mai bine în a doua repriză. N-am înțeles în repriza a doua, în momentul în care tu îl introduci pe Perica, un număr 9 clasic, și îl duci pe Karamoko în banda stângă.
Dacă tot e 1-1 și vrei să forțezi puțin, eu consider că trebuia să rămână cu doi atacanți, să îl lași pe Karamoko acolo unde îi este locul și să introduci un alt jucător de mijlocul terenului. Eu consider că Dinamo dacă, în contextul rezultatelor care au avut loc în această etapă, dorea să forțeze victoria, trebuia să joace un 4-4-2 și să rămână Karamoko acolo unde îi este locul, nu să îl duci în banda stângă, unde eu consider că nu poate să joace”, a spus Marius Șumudică, în exclusivitate pentru FANATIK.