Sport

Marius Șumudică, luat tare de FRF după atacurile asupra lui Edi Iordănescu: „Tu ai bătut cu 2-1 în Gibraltar!”

Marius Șumudică a fost pus la punct de FRF după atacurile dure la adresa selecționerului Edi Iordănescu. Andrei Vochin îi amintește de rușinea din Gibraltar
28.03.2023 | 12:40
Marius Sumudica luat tare de FRF dupa atacurile asupra lui Edi Iordanescu Tu ai batut cu 21 in Gibraltar
Marius Șumudică i-a luat locul lui Edi Iordănescu la CFR Cluj. Sursă foto: sportpictures.eu
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică a fost ironizat de Andrei Vochin, consilierul președintelui FRF, în urma atacurilor la adresa echipei naționale a României, după meciul cu Andorra.

Marius Șumudică, atacat de Andrei Vochin: „Cred că are ceva cu Edi Iordănescu”

Consilierul lui Răzvan Burleanu nu l-a iertat pe Marius Șumudică după declarațiile sale acide și e convins că are un dinte împotriva selecționerului: „Cred că are ce are cu Edi Iordănescu, bănuiesc. Nu ştiu ce s-a întâmplat. Şumi parcă a venit după Edi la CFR Cluj, că după Şumi a venit Dan Petrescu”.

ADVERTISEMENT

Andrei Vochin îi aduce aminte lui Șumudică că atunci când era antrenor la CFR Cluj s-a impus la limită în fața lui Lincoln Red Imps, în preliminariile Champions League: „Eu ştiu ce o fi fost? Declaraţia lui e exagerată, e clar. O fi Andorra neica nimeni, dar şi tu când ai jucat cu Gibraltar, la CFR, înţeleg că te-a deranjat bariera de la aeroport, dar ai bătut cu 2-1, nu 2-0”.

Oficialul FRF e de părere că „Șumi” se folosește de această tehnică pentru a puncta în fața selecționerului: „Probabil că are ceva cu Edi (n.r. Iordănescu) şi vrea să mărească presiunea. E motivator foarte bun”, a concluzionat Andrei Vochin la Orange Sport.

ADVERTISEMENT

Marius Șumudică l-a atacat pe Edi Iordănescu după Andorra – România 0-2: „N-am văzut echipă mai slabă”

Antrenoul lui Al-Raed nu l-a menajat deloc pe selecționer: „Meciul cu Andorra? Slabi din toate punctele de vedere. N-am văzut echipă mai slabă. Dacă joacă cu Tunariul (n.r – echipă din liga a treia a României), Tunariul îi bate. Nici nu știu cine sunt Tunari, dar mi-a rămas în minte, mai citesc rezultate. Nu se pune problema, au dat la poartă din greșeală, dintr-o degajare proastă a portarului nostru au ajuns și ei să dea la poartă.

Nu poate nimeni să-mi spună că Belarus, chiar dacă a luat 5 de la Elveția, e mai slabă decât Andorra. Nu am văzut în viața mea o echipă mai slabă decât Andorra! Probabil doar în meciurile de pregătire cu italienii ăia, cu burtoșii ăia care vin de la muncă pentru a le da câte 20 de goluri”, a mai spus Șumudică.

ADVERTISEMENT

„Șumi” nu a criticat doar rezultatul și jocul echipei, ci și mutările lui Edi Iordănescu: „N-am înțeles schimbările. N-am înțeles frica de rezultat. Ai 2-0, ei sunt și în 10 oameni, iar tu îl bagi pe Băluță… cu tot respectul pentru băiatul ăsta, dar tu îi bagi pe Băluță și Marius Marin. Doi închizători în contextul în care, dacă îi prindea Germania, le dădea 10!

Elveția a jucat cu Belarus și le-a dat 5, n-au discutat. Dacă Elveția juca cu Andorra, cu siguranță scorul era unul de proporții. Nu e treaba mea să vorbesc, să contest ceea ce se întâmplă la echipa națională, dar 2-0 mi se pare un scor jenant. Jucând cu Andorra e un scor jenant!”.

ADVERTISEMENT

De ce Belarus este un adversar slab: „O echipă apăsată de această excludere despre care toată lumea vorbește la FIFA”

Marius Șumudică nu a fost deloc impresionat nici de Belarus: „Nu vorbesc eu de anumiți jucători, ci de naționala României, e echipa poporului, a acestei țări. Toți suntem contemporani acum cu această națională, așteptăm să-i vedem la Campionatul European. Păi, cu o astfel de mentalitate și la cum i-am văzut acum, eu vă spun că locul 4 este al nostru, nu ni-l ia nimeni. 

N-am urmărit Belarusul, am văzut doar golurile primite. E o echipă apăsată de această excludere despre care toată lumea vorbește la FIFA. Nu e ușor să te montezi și să joci, dar sunt peste Andorra. Dacă voi (n.r – reporterii) vă dezbrăcați acum și vă dau ghete la fiecare, iar eu stau pe bancă, pe cuvântul meu de onoare că le dăm trei Andorrei, nu două. Am încredere în voi, fiți atenți! Cu Belarus, cred că le dăm două cu voi”.


  • 1,60 este COTA EXCLUSIVĂ CASA PARIURILOR pentru pronosticul „România marchează peste 1,5 goluri” la meciul România – Belarus

ADVERTISEMENT