“Niciodată la Steaua!” Şumudică şi un jucător, interzişi pe viaţă!

Alex Bradescu   
in Stiri sportive
13/02/2018, 11:10
“Niciodată la Steaua!” Şumudică şi un jucător, interzişi pe viaţă!

Mihai Stoica afirmă că Marius Şumudică nu va lucra niciodată la echipa roş-albastră, cu atât mai mult cu cât există şi o antipatie reciprocă între ei. În plus, Meme îi dă interzis şi lui Alexandru Ioniţă, jucător care a plâns în sezonul precedent din cauză că nu a reuşit să bareze drumul spre primul loc pentru cei de la FCSB! 

“Şumudică? Niciodată! E ca şi cum ar veni Ioniţă, şi aici mai fac o paranteză şi spun că îl voi trage de urechi pe crainic pentru că îl bagă în seamă pe Ioniţă. Eu nu am nicio relaţie cu Şumudică. Nu voi lucra niciodată cu el şi nici el nu vrea să lucreze cu mine. Este o antipatie de ambele părţi. Pe mine m-a deranjat că a vorbit de Dică, a spus că e tâmpit ăla care nu califică echipa în Europa League, că nu ştiu ce… Am văzut acum că s-a luat de Lobanovski. Pentru mine Lobanovski a fost o legendă şi în biroul meu este un tricou înrămat pe care se află semnătura lui. Şi mă bucur foarte mult că finul meu, Florin Cernat, a fost luat de Lobanovski la Dinamo Kiev şi acel antrenor i-a dat numărul 10”, a spus Meme la Pro-X. 

“Marius Şumudică nu poate fi susţinut de fani!”

Meme a explicat că nu doar antipatia recirprocă îl ţine pe Şumudică departe de FCSB, ci şi lipsa de “chimie” între antrenor şi fani. Directorul sportiv al roş-albaştrilor afirmă că suporterii nu vor susţine niciodată o echipă antrenată de actualul tehnician al turcilor de la Kayserispor. 

“Noi suntem Steaua! Puteţi face interviuri cu alde Junior Măcriş sau mai ştiu eu cine, care să spună că CSA e Steaua. Lăcătuş? A lucrat de patru ori la Steaua asta! Nu i se poate şterge din CV. Steaua are 40 de mii de fani care vin la meciuri şi nu au cum să susţină o echipă antrenată de Şumudică”, a declarat Meme. 

Ştirea MOMENTULUI

Când face FCSB următoarele transferuri! “Avem nevoie de un atacant şi un fundaş”

Orice informatie si/sau declaratie preluata din acest material se face numai cu citarea sursei FANATIK.RO si, obligatoriu, cu LINK ACTIV catre prezentul material. In caz contrar, persoanele fizice si/sau juridice care incalca drepturile de autor ale FANATIK.RO, prevazute si protejate de Legea nr.8/1996, privind dreptul de autor si drepturile conexe, sunt direct raspunzatoare legal pentru orice prejudiciu astfel cauzat.