Fotbal intern

Marius Șumudică nici nu vrea să audă de VAR: ”E o mizerie!”

05.03.2021 | 13:28
ADVERTISEMENT

Marius Șumudică se alătură oamenilor de fotbal care contestă tehnologia VAR. Tehnicianul român a declarat război noii tehnologii pe care o consideră: ”O mizerie!”.

Sistemul VAR a fost folosit în premieră absolută în 2016, la Campionatul Mondial al Cluburilor. Un a mai târziu era implementat și la Cupa Confederațiilor, iar începând cu sezonul 2018-2019 și-a făcut loc și în campionate sau competiții importante ale Europei, precum Bundesliga, Italia, sau FA Cup.

ADVERTISEMENT

Însă, tot mai mulți oameni de fotbal contestă acuratețea tehnologiei VAR. De la Michel Platini, la Jose Mourinho, sau Marius Șumudică, tot mai mulți antrenori susțin că VAR-ul strică fotbalul.

Marius Șumudică nici nu vrea să audă de VAR: ”E o mizerie!”

Antrenorul român are toate motivele să fie supărat pe VAR. La începutul acestui an, pe când antrena la  Gaziantep, românul a ratat primul loc în Turcia după ce echipa lui a fost egalată în al 6-lea minut adițional al meciului cu Erzurum, după un penalty acordat scandalos de sistemul VAR.

ADVERTISEMENT

”E o mizerie. VAR-ul, distruge plăcerea de a juca, distruge acest sport minunat. Se bucură jucătorii și apoi așteaptă trei minute să vadă dacă s-au bucurat degeaba sau nu.

Acum, dacă îl împingi un pic cu unghiuța pe unul, îți dă penalti, dacă așa consideră cel de la VAR. E interpretabil, n-am văzut în viața mea așa ceva”, a comentat Șumudică, la Pro X.

ADVERTISEMENT

”Jucătorii trec de la agonie la extaz”

Marius Șumudică crede că pe viitor tehnologia VAR nu va mai fi aplicată la meciurile de fotbal și a argumenta în stilul lui caracteristic.

”Pentru mine nu e oportună această metodă. Jucătorii trec de la agonie la extaz în câteva secunde. Nu mai există plăcere și cred că această invenție n-o să mai fie luată în considerare”, a explicat Șumudică, pentru sursa menționată.

ADVERTISEMENT

Tot mai contestată la nivel mondial, tehnologia VAR este dorită cu ardoare în Liga 1. Deocamdată implementarea VAR în fotbalul românesc este blocată de disputa dintre LPF și FRF.

ADVERTISEMENT