Marius Șumudică și-a început cel de-al doilea mandat la Rapid cu o victorie (2-1 cu Poli Iași) și o remiză (1-1 cu Universitatea Craiova). Antrenorul român are planuri mari în acest sezon, concentrându-se atât pe campionat cât și pe Cupa României.
Superliga revine după pauza competițională, iar Rapid va avea un adversar puternic acasă. Giuleștenii se vor duela luni, 16 septembrie, de la ora 21:00, cu liderul revelație U Cluj.
Marius Șumudică a dezvăluit că este interesat ca Rapid să depășească cu bine faza grupelor din Cupa României, astfel că titularii din campionat vor evolua și în Cupă, în ciuda oboselii acumulate după meciurile jucate din 3 în 3 zile.
„Sper să-i ajut să ne îndeplinim obiectivul pentru că am pierdut din turație la începutul acestui sezon și să punem toți umărul, împreună cu suporterii, cu patronii, cu jucătorii și să intrăm în play-off.
Ăsta este primul meu target și să ieșim din grupe pentru Cupă, unde nu voi face niciun fel de rabat, indiferent dacă vom juca la trei zile, la mine nu va exista rotație la Cupă, fiind un obiectiv important pentru noi.
Eu îmi doresc în primă fază play-off-ul și să ieșim din grupe, să ne calificăm în sferturi”, a spus Marius Șumudică, despre planurile sale la Rapid, la Digi Sport.
Rapid a căutat un nou atacant pe sfârșitul perioadei de mercato după ce l-a vândut pe kosovarul Albion Rrahmani. Giuleștenii au fost interesați de Daniel Bîrligea, însă vârful a preferat să meargă la rivala FCSB.
Marius Șumudică a vorbit despre ratarea acestui transfer. Tehnicianul nu a părut afectat: „Pe mine nu m-a durut că s-a dus Bîrligea la FCSB. Dacă jucătorul își dorește să plece în altă parte ce să zic.Dacă un jucător își dorea să vină la Rapid, OK, dacă și-a dorit să meargă la FCSB să fie sănătos.
Îi dorim baftă. Dar dacă pe mine m-ar fi pus să aleg între cel care vine și Bîrligea, l-aș alege pe cel care vine cu ochii închiși. Da, Bîrligea este un jucător bun, nu contest asta. Are potențial, e tânăr și poate crește”, a mărturisit Marius Șumudică, la FANATIK SUPERLIGA.
Rapid și-a prezentat oficial noul atacant. Marius Șumudică se va putea baza de acum pe serviciile camerunezului Clinton N’Jie. Vârful de 31 de ani a semnat pe doi ani cu echipa bucureșteană din postura de jucător liber de contract.