Fotbal intern

Marius Șumudică nu se simte vizat de Nicolae Dică: “N-am numărul lui Luțu să-l sun să vin la FCSB”

Autor: Marian Popovici | 26.10.2018 | 23:57
Marius Sumudica suparat dupa finala Cupei Romaniei dintre Astra Giurgiu si FC Voluntari, disputata pe stadionul Ilie Oana din Ploiesti, sambata 27 mai 2017.R

Marius Șumudică a trecut prin mari emoții în ultima etapă de campionat. Al Shabab a câștigat în minutul 96 meciul cu Al Quadisyia, scor 2-1, și a fost la un pas să leșine în final de meci când arbitrul a validat reușita decisivă cu ajutorul arbitrajului video. Antrenorul lui Al Shabab a dat asigurări că se simte bine și a precizat că a avut o cădere de calciu la finalul meciului.

Antrenorul român a vorbit și despre situația de la FCSB spunând că nu de el trebuie să își facă griji Nicolae Dică că îi va lua lua locul: “Nu am numărul lui Luțu ca să îl sun să vin la FCSB și nici nu beau cafele cu Gigi Becali. Oricum, stați liniștiți, chiar dacă pleacă de aici, Șumudică nu rămâne fără servici mai mult de 3-4 săptămâni”

Marius Sumudica reactioneaza in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si FCSB din cadrul play off-ului Ligii 1 Orange, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, luni 8 mai 2017.Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Marius Sumudica reactioneaza in meciul de fotbal dintre Astra Giurgiu si FCSB din cadrul play off-ului Ligii 1 Orange, disputat pe stadionul Marin Anastasovici din Giurgiu, luni 8 mai 2017

Marius Șumudică nu se simte vizat de Dică! Antrenorul FCSB tună: “Stau mulți la cotitură”

Nicolae Dică a declarat în conferința de presă premergătoare meciului cu FC Voluntari că sunt mai mulți antrenori care îl așteaptă la cotitură: “Am vorbit cu patronul. Am văzut că s-au făcut multe speculații pe seama a ceea ce am declarat eu după jocul de la Craiova. Multă lume a spus că trebuia să plec. Am motivele mele pentru care am rămas. Eu sunt cel care decide cine intră pe teren și cine va fi schimbat la jocul de mâine seară. Nu sunt omul care să renunț ușor.

Acum, când e un moment mai dificil îmi doresc să fiu alături de jucători și să ajungem pe primul loc. Am rămas și pentru acei antrenori care mai sună pe la Luțu ca să vină la Steaua și care îl mai invită pe patron la o cafea. Mă ambiționează lucrurile acestea. Stau mulți la cotitură pentru că Steaua e un club mare și oricine își dorește să antreneze la Steaua“, a declarat Nicolae Dică.

CITEȘTE mai multe articole interesante din categoriile NEWS, SPORT sau LIFE
A apărut revista SuperEuro
  • SuperEuro, cea mai tare revistă glossy dedicată Euro 2020
  • SUPEREURO: 164 de pagini premium, la doar 10 lei!