Clubul Al Raed a anunțat oficial că Marius Șumudică este noul antrenor al echipei, tehnicianul semnând un contract pe un sezon.
Al Raed FC a ocupat locul 7 în ultima ediţie a campionatului Arabiei Saudite. Șumudică se află la al treilea club din lumea arabă pe care îl va conduce, după Al Shaab din Emiratele Arabe Unite (2012-13) şi Al-Shabab din Arabia Saudită (2018-19 şi 2022).
Marius Şumudică este al treilea antrenor român care o conduce pe Al Raed, după Viorel Kraus (2003-04) şi Ciprian Panait (octombrie 2017 – februarie 2018).
Tehnicianul român avea misiunea de a o duce pe Al Shabab în Liga Campionilor Asiei, dar a ratat obiectivul după ce a încheiat sezonul pe locul 4.
Marius Șumudică a anunțat că Al Shabab, formație pe care a calificat-o în optimile Ligii Campionilor Asiei, i-a oferit prelungirea contractului, însă a refuzat deoarece avea o înțelegere cu formația Al Raed, care a încheiat pe locul 7 în Arabia Saudită.
”O experiență pozitivă din toate punctele de vedere. Am reușit să ne calificăm cu un record istoric pentru club, 16 puncte din 18 posibile, cu cel mai bun marcator din toate grupele, Carlos Carvalho, un lucru pozitiv.
I-am luat de pe patru, i-am lăsat pe același loc, suntem calificați în optimile Ligii Campionilor Asiei. Urmează 20 de zile de vacanță, să-mi văd familia, copiii. Mă întorc în Arabia Saudită.
Să vă spun sincer, eu am avut ieri (n.r. – marți) o discuție cu cei de la Al Shabab, mi s-a propus prelungirea contractului, în niște condiții care nu mi-au convenit, dar, să fiu sincer, eu semnasem cu două sau trei săptămâni înainte cu altă echipă”, a declarat Șumudică, la întoarcerea în țară.
Tehnicianul român, în vârstă de 51 de ani, a anunțat că a semnat un contract pe doi ani cu Al Raed și va avea un salariu foarte bun, pe care nu l-ar fi putut primi la nicio formație din Europa.
”Mi-au oferit tot, buget de transferuri și un contract pe doi ani, ceea ce nu prea se dă în Arabia Saudită. Mă refer la Al Raed, ca să nu mă mai ascund. Președintele lor a fost foarte încântat la jocul pe care l-am avut împotriva lor și m-a contactat.
Sper să fie doi ani, sper să rămân acolo doi ani. E un contract de șase zerouri, cum nu se poate în România și nici în Europa pentru antrenorii români”, a mai spus Marius Șumudică.
Antrenorul român a preluat-o pe Al Shabab la finalul lunii martie și a stat în funcție timp de trei luni. În cele 12 meciuri în care s-a aflat la cârma echipei, Șumudică a obținut 7 victorii, trei remize și două înfrângeri.