Fanatik SuperLiga cu Horia Ivanovici

Marius Șumudică, rugăminte în direct pentru Gigi Mustață: „Fac colecție și îl vreau” / „Cu mare drag!”. Dialog despre oferta FCSB!

Marius Șumudică i-a făcut o solicitare liderului „Peluzei Nord” FCSB în direct la FANATIK SUPERLIGA: „Fără caterinca. Vin la tine la pizzerie”
02.08.2025 | 21:26
Marius Sumudica rugaminte in direct pentru Gigi Mustata Fac colectie si il vreau  Cu mare drag Dialog despre oferta FCSB
Marius Șumudică, rugăminte personală pentru Gigi Mustață: „Vreau și eu o amintire”. Foto: Colaj FANATIK
ADVERTISEMENT

În direct la FANATIK SUPERLIGA, Marius Șumudică a avut o rugăminte pentru Gheorghe Mustață, liderul „Peluzei Nord” a celor de la FCSB. Fostul antrenor al Rapidului vrea o amintire de la galeria echipei cu care s-a „războit” toată cariera sa.

Marius Șumudică vrea o amintire de la „Peluza Nord”. Ce a cerut fostul antrenor al Rapidului de la Gheroghe Mustață

În sezonul trecut, când Marius Șumudică era antrenor principal la Rapid, suporterii FCSB s-au prezentat la derby cu mai multe bannere în care tehnicianul de 54 de ani era îmbrăcat în clovn. „Șumi” a gustat gluma la acel moment, iar în direct la FANATIK SUPERLIGA i-a reamintit lui Gheorghe Mustață de acel moment și l-a rugat să-i ofere un exemplar:

ADVERTISEMENT

„Auzi, domnul Mustață, am și eu o rugăminte la tine. Te rog din suflet, ai făcut un banner micuț cu mine, când eram clovn, chiar vreau să-l am amintire. Îmi spui când vrei, vin la tine la pizzerie. Vin singur, mă dau jos din mașină, fără frică.

Eu nu fac niciun fel de caterincă. Chiar vreau să am amintire. Eu fac colecție de multe tricouri, eșarfe. A fost o glumă la momentul respectiv, am luat-o ca atare și chiar vreau să am și eu un exemplar”, a fost solicitarea lui Marius Șumudică pentru Gigi Mustață, făcută în direct la FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

Gigi Mustață, replică la cererea lui Marius Șumudică: „Nu te contestă nimeni că ții cu Rapid”

Amuzat de solicitarea lui Marius Șumudică, liderul „Peluzei Nord” a FCSB i-a răspuns pozitiv, după care a dezvăluit care sunt adevăratele motive pentru care galeria „roș-albastră” are o problemă cu fostul antrenor de la Rapid:

ADVERTISEMENT

„Cu mare drag! Haideți să vă spun ceva. Erau niște bannere în care-l făcusem pe Șumudică clovn. Sunt niște japoneze, așa se numesc ele. Îi făcusem și vreo 100 de sticluțe mici cu «Lacrima lui Șumudică».

ADVERTISEMENT

Nu te contestă nimeni că ții cu Rapid. Noi nu te-am contestat niciodată la chestia asta. Este strict problema ta. Când domnul Șumudică era la Rapid, spuneam despre el ca antrenor că este foarte bun.

E vorba de caracterul lui ca om împotriva noastră. În conflictele astea, în care a intrat domnul Șumudică cu noi, a venit cu foarte multe jigniri la adresa suporterilor. Ba eram Steaua, ba nu mai eram Steaua. Când ai vrut să vii la noi (n.r. – ca antrenor la FCSB), știai că te vom contesta”, a fost replica lui Gigi Mustață la cererea lui Marius Șumudică, în cadrul emisiunii FANATIK SUPERLIGA.

ADVERTISEMENT

„Jur că nu-mi era frică. Dacă voiam să fiu antrenor la FCSB, eram. Eu am avut contractul pe masă, dar nu l-am semnat. Sunt altele, pe care o să ți le spun eu în privat, dacă ne vom vedea vreodată”, l-a completat „Șumi” pe liderul galeriei FCSB.

Marius Sumudica - Gigi Mustata, DIALOG FABULOS IN DIRECT: “VIN LA TINE SINGUR”