Fotbal international

Marius Șumudică s-a făcut de râs în Turcia. Gaziantep, eliminată din Cupă. ”A fost un bun antrenament pentru noi!” VIDEO

18.12.2019 | 17:31
Marius Sumudica sa facut de ras in Turcia Gaziantep eliminata din Cupa A fost un bun antrenament pentru noi VIDEO
ADVERTISEMENT

Gaziantep Gazișehir, echipa antrenată de Marius Șumudică, a fost eliminată din 16-imile de finală ale Cupei Turciei. După ce a pierdut manșa tur împotriva formației Kirklarispor, din liga a treia, scor 1-2, Gaziantep s-a impus în retur cu 3-2, rezultat insuficient pentru calificare.


UPDATE, 18 decembrie, ora 17:33. După ratarea calificării în optimile de finală ale Cupei Turciei, Marius Șumudică a avut o reacție destul de ciudată, catalogând duelul cu modesta Kirklarelispor drept un ”antrenament”.

ADVERTISEMENT

”Am jucat cu o echipă care a luptat. Calificarea am pierdut-o în meciul tur, la acel 1-2, nu azi. Sunt fericit pentru că am făcut un antrenament bun înainte de meciul din weekend de campionat”, a spus Șumudică la conferința de presă.


Marius Șumudică, rezultat rușinos în Cupa Turciei. Gaziantep Gazisehir, eliminată în 16-imi de anonimii de la Kirklarelispor

Pe 5 decembrie, Gaziantep era învinsă cu 1-2 în deplasare de Kirklarelispor, în manșa tur a 16-imilor de finală ale Cupei Turciei. Returul se anunța o simplă formalitate pentru elevii lui Șumudică. Un 1-0 era suficient pentru calificare.

ADVERTISEMENT

Și acel 1-0 a venit devreme în meciul de miercuri. Ozer a deschis scorul după numai 12 minute de joc și lucrurile se normalizau. Bucuria lui Șumudică s-a stins însă în intervalul minutelor 37-72, atunci când Pekesen și Karaahmet au întors tabela: 1-2.

Golurile din final ale lui Demir (85, 90) nu au făcut decât să aducă o victorie amară pentru Gaziantep. Grație celor două goluri marcate în deplasare, Kirklarelispor a obținut biletele pentru optimile de finală ale Cupei Turciei.

ADVERTISEMENT
  • Toșca și Junior Morais au fost integraliști în echipa lui Șumudică

Kirklarelispor, echipă modestă din Liga a 3-a, cu buget de 20 de ori mai mic decât Gaziantep

Pentru Șumudică, eliminarea în 16-imile Cupei Turciei contra lui Kirklarelispor reprezintă, fără îndoială, unul dintre cele mai negre eșecuri din cariera de antrenor.

Kirklarelispor este o echipă necunoscută a fotbalului turc care evoluează în Liga a 3-a, acolo unde se zbate în subsolul clasamentului, fiind pe locul 13 după 17 etape, la 6 puncte de locurile retrogradabile.

ADVERTISEMENT
  • 1.200.000 de euro este cota de piață a celor de la Kirklarelispor
  • 2.400.000 de euro este cota de piață a echipei lui Marius Șumudică (sursa: transfermarkt.com)

Între Gaziantep și Kirklarelispor este o diferență uriașă și în ceea ce privește cota de piață a loturilor. Dacă echipa lui Șumudică are jucători de peste 20.400.000 milioane de euro, lotul lui Kirklarelispor abia trece de 1.200.000 de euro.

Marius Șumudică, ironizat de fani după eliminarea din Cupă

În mediul online, fanii turci au reacționat imediat după eliminarea celor de la Gaziantep Gazisehir din 16-imile Cupei. ”Cu un antrenor precum Șumudică și cu astfel de jucători, nici nu e de mirare că te elimină o echipă de Liga a 3-a” sau ”Șumudică, încă un eșec în Turcia, care probabil îl va costa postul”, au fost doar două dintre mesaje.

Gaziantep Gazisehir, prima echipă din SuperLiga Turciei eliminată din Cupă

Gaziantep Gazisehir a devenit prima echipă din SuperLiga Turciei care părăsește Cupa în această fază. Aproape de eliminare au fost și cei de la Beșiktaș, cei care au pierdut returul cu modesta 24 Erzincanspor, scor 0-2, însă au avut noroc cu un 3-0 din tur.

ADVERTISEMENT