Rapid a obținut o victorie uriașă vineri seara, în Bănie, în fața Universității Craiova, însă, în continuare, situația din Giulești rămâne una tensionată. Marius Șumudică a vorbit despre relația sa cu Victor Angelescu și a recunoscut că, în ultima perioadă, aceasta a devenit tot mai rece.
Victor Angelescu și Dan Șucu l-au convins pe Marius Șumudică să continue la Rapid după înfrângerea din semifinala Cupei României, în fața celor de la FC Hermannstadt, iar după meciul cu Universitatea Craiova, acționarul minoritar al echipei din Giulești a vorbit din nou despre viitorul antrenorului.
Marius Șumudică a recunoscut în direct, la Fanatik SuperLiga, că, în ultima vreme, a avut tot mai puține interacțiuni cu Victor Angelescu. El a dat de înțeles că, în acest moment, nu ar fi susținut de nimeni din club.
„În primul rând, eu nu consider că este un război în momentul de față. Eu nu fac un pas înapoi. Victor m-a felicitat după meci. Știți foarte bine că eu nu mint. E adevărul. Eu am avut o relație senzațională cu Victor Angelescu. E unul dintre oamenii care m-au susținut. Nu aveam o relație cu el înainte. Era o relație rece. Am avut o discuție bărbătească cu el înainte să semnez cu Rapidul. Am fost sunat să vin la Rapid și, de atunci, relația mea cu dânsul a devenit una extraordinară. Am vorbit zi de zi. Nu a fost niciun fel de problemă.
Asta până la meciul cu Hermannstadt. Am mers cu autocarul amândoi și am stat de vorbă. De a doua zi, nu am mai vorbit la telefon. Nu am mai avut vreo întâlnire cu el. L-am văzut la un antrenament, a dat mâna cu noi în cabină și a preferat să stea în altă zonă a bazei. Asta a fost interacțiunea mea cu el din ultimele zile. Nu ne-am văzut.
Baza este destul de mare. Nu stăm să facem poliție acum. Eu sunt un om care nu minte. M-am întâlnit o singură dată cu el după meciul cu Hermannstadt. Asta a fost după meciul cu FCSB. Cred că era cu copilul la antrenament.
Nu știu ce s-a întâmplat. Probabil rezultatele. Eu nu am avut vreun conflict cu el. Pe mine nu mă susține decât contractul, în momentul de față. Probabil am căzut pradă la ce s-a întâmplat ieri. Mi s-a povestit ce a spus domnul Angelescu. Am considerat că nu a fost un moment oportun. Eu am vrut să plec și mi-am asumat rezultatele, dar domnul Șucu a zis că nu se rupe așa un contract. Am zis: «OK, continuăm». Eu am avut obiective intermediare. Ultimul target care ar trebui atins e acela să ajungem în cupele europene.
Noi am făcut 8 puncte în play-off-ul ăsta. Mi s-a transmis că, dacă această echipă va juca bine, atunci vom sta la masă și vom negocia. În cazul în care îmi ating obiectivul și ajung în cupele europene, contractul se prelungește. Mi s-au spus, de asemenea, criteriile care trebuiau îndeplinite.
Am rămas blocat în momentul în care, în fiecare intervenție a sa, i se pun întrebări legate de viitorul meu. Ce impact au aceste discuții în fața jucătorilor? Sunt jucători nemulțumiți. E normal. Eu cred că, în momentele respective, nu trebuie să existe astfel de discuții. Rămâne X, Y, etc”, a explicat Marius Șumudică la Fanatik SuperLiga.