Sport

Deși suspendat, Marius Șumudică a făcut show în tribună! A fumat nestingherit la oficială. Video

Suspendat după eliminarea din meciul de campionat cu Galatasaray, Marius Șumudică a făcut show în tribune la un joc din Cupa Turciei pe care Yeni Malatyaspor l-a câștigat extrem de greu.
02.12.2021 | 17:28
Desi suspendat Marius Sumudica a facut show in tribuna A fumat nestingherit la oficiala Video
ADVERTISEMENT

Tehnicianul român a reușit să scoată un rezultat de egalitate cu Galatasaray, scor 0-0, în etapa a 14-a a campionatului Turciei, dar a primit cartonașul roșu în minutele de prelungire.

În minutul 90+7, el a protestat vehement după ce arbitrul Atilla Karaoglan i-a acordat cartonaș galben unui jucător de la Malatyaspor. Centralul nu a stat pe gânduri și l-a eliminat pe Șumudică, care a făcut o criză de nervi la vederea deciziei.

ADVERTISEMENT

Show în tribună cu Marius Șumudică

În urma circului de la întâlnirea cu Galatasaray Istanbul, antrenorul român a fost suspendat la partida pe care Yeni Malatyaspor a jucat-o pe teren propriu cu Akhisarspor, din liga a treia, în turul 4 al Cupei Turciei.

Marius Șumudică a mers la tribuna oficială pentru a urmări meciul, iar camerele de luat vederi au filmat show-ul pe care acesta l-a făcut pe toată durata întâlnirii câștigate de Malatyaspor cu 3-1 după prelungiri.

ADVERTISEMENT

Înainte de începerea partidei, tehnicianul oferit primul moment de spectacol. Extrem de destins și zâmbitpr, el a dansat în ritmul muzicii ce se auzea de la stația de amplificare a stadionului.

Tehnicianul, prins că fuma la oficială

Însă, jocul nu i-a dat prea multe motive de satisfacție, Yeni Malatyaspor chinuindu-se efectiv în fața unui adversar modest. Și rezultatul a fost pe măsură la finalul primelor 90 de minute: 0-0.

ADVERTISEMENT

Nervos din cauza prestației avute de echipa sa, Marius Șumudică a fost surprins fumând ca un… ”turc” la tribuna oficială în startul prelungirilor. În cele 30 de minute suplimentare gazdele au apăsat pe accelerație și au reușit să se impună, dar nu fără emoții.

După ce ghanezul Benjamin Tetteh a deschis scorul, Akhisarspor a reușit să egaleze dintr-un penalty transformat de olandezul Cihat Celik. Meciul se îndrepta spre loviturile de departajare, dar Șumi a fost salvat de un alt ghanez, Haqi Osman. Scorul final a fost stabilit de francezul Mounir Chouiar.

ADVERTISEMENT

Șumudică are obiectiv salvarea de la retrogradare

Toată lumea știe că Marius Șumudică este un personaj aparte în lumea fotbalului și turcii au înțeles că asta este firea lui, dar presa încearcă să profite din plin de ieșirile uneori amuzante, alte ori nervoase ale tehnicianului român.

La scurt timp după ce s-a întors în campionatul turc, Șumudică a creat primele conflicte. El a dinamitat atmosfera la majoritatea echipelor pe care le-a antrenat și deși a declarat că în Turcia se simte ca acasă, fostul său translator l-a acuzat că  ar fi jignit în repetate rânduri națiunea turcă.

Tehnicianul român a semnat un contract valabil până la finalul sezonului cu Yeni Malatyaspor, dar dacă va salva echipa de la retrogradare are șanse foarte mari să continue și în stagiunea viitoare.

ADVERTISEMENT