Zilele lui Marius Baciu (51 de ani) pe banca celor de la FCSB par a fi numărate. În acest context, s-a vehiculat inclusiv posibilitatea ca Marius Șumudică (55 de ani) să ajungă pe banca echipei cu care s-a contrat și s-a înțepat ani la rândul. La FANATIK SUPERLIGA, antrenorul lui CFR nu a vrut să dezvolte prea mult acest posibil scenariu – el antrenor la roș-albaștri – însă a făcut o mișcare strategică. Șumi și-a cerut scuze în fața celor de la Peluza Nord pentru jignirile din trecut. Gigi Mustață a comentat gestul acestuia.
„Eu sunt un antrenor profesionist care vrea să facă performanță și un antrenor care de dimineața până seara face fotbal. Am tăria să îmi cer scuze față de suporterii FCSB-ului, cum și ei ar trebui să facă la fel dacă m-au jignit. Ăsta ar trebui să fie drumul și fair play-ul în fotbalul românesc”, au fost cuvintele spuse de Șumudică în emisiunea de la FANATIK.
În prima parte a intervenției sale de la FANATIK SUPERLIGA, liderul Peluzei Nord, Gigi Mustață, a fost ferm în privința lui Șumudică: „Haideți să încheiem o dată chestia asta cu Marius Șumudică la noi. E punct, s-a stopat, de foarte multe ori s-a spus că vine, nu o să vină la noi. Și am încheiat subiectul. Este mai simplu”.
După ce a fost pus la curent cu scuzele publice prezentate de fostul tehnician de la Rapid, Mustață și-a mai îndulcit tonul: „Atunci să lăsăm timpul să curgă și vom vedea. (…) Din punctul meu de vedere mi se pare ok declarația. Toți antrenorii sau toți jucătorii care au tendința de a se face antrenori trebuie să știe că nu trebuie să facă gesturi urâte față de orice echipă, de suporteri, pentru că suporterul ține minte. Și gândiți-vă că lucrurile astea pe viitor te afectează pe tine ca fotbalist și după aia ca antrenor”.
Gheorghe Mustață a spus că ceea ce a făcut Șumudică nu poate fi decât un pas înainte, iar pe viitor, în 2-3 ani, orice se poate, inclusiv venirea sa la FCSB. „Este un pas înainte pentru domnul Șumudică în cariera de antrenor. Într-un an, doi, trei, cine știe, de ce nu? Nu e simplu totuși să faci asta. Trebuie să te gândești că ai o carieră de antrenor și poți ajunge antrenor la orice echipă rivală”.
Fanul celor de la FCSB a dat exemplul lui Costel Gâlcă, cel care s-a comportat mereu civilizat și, deși este stelist, a ajuns pe banca Rapidului. Mustață a admis că toată lumea greșește în viață și orice se poate ierta, chiar și trecutul lui Șumudică. „Eu sunt genul de om care accept lucrurile frumoase din partea celor din jur. Da, toți greșim în viața asta. Toți. Se poate ierta, dar lucrurile o să meargă înainte și viitorul va spune absolut tot”.
Chiar în ziua meciului FCSB – Petrolul de luni, 14 septembrie, Gigi Becali (68 de ani) a dat de înțeles că nu s-ar opune ca Marius Șumudică (55 de ani) să devină, pe viitor, noul antrenor al echipei sale. Dat fiind trecutul său la rivala Rapid și desele sale clinciuri cu fanii roș-albaștrii, Șumi nu a fost niciodată pe placul galeriei.
Mai mult, la meciul din această săptămână, peluza celor de la FCSB i-a dat ”răspunsul” lui Gigi Becali față de dorința sa. Mai exact, ultrașii din Peluza Nord au început să-l înjure pe Marius Șumudică înainte de meciul cu Petrolul. A fost un semn clar că actualul tehnician al celor de la CFR Cluj nu este binevenit la FCSB.
Tot la FANATIK SUPERLIGA, liderul Peluzei Nord a explicat filmul evenimentelor de la meciul cu Petrolul. Acesta dezvăluie că fanii s-au aprins din cauza unei filmări a unei emisiuni online. „Cineva a decupat o filmare (n.r. de la o emisiune a lui Gabi Safta). Din filmarea respectivă a reieșit că Șumudică semnează la 12:00 noaptea și l-au luat suporterii, ce să… L-au luat și Safta și pe Șumudică”, a spus Mustață.